A ocupat de patru ori funcția de prim ministru al României
În urmă cu 195 de ani vedea lumina zilei, la Dobreni, în Ținutul Neamț, ilustrul om politic Lascăr Catargiu, fondatorul şi preşedintele Partidului Conservator. Născut la 1 noiembrie 1823, într-o familie veche de boieri moldoveni, Lascăr Catargiu a urmat primii ani de şcoală în pensioane particulare, după terminarea studiilor fiind numit în funcţii importante din sistemul administrativ al Moldovei: ataşat la Treburile din Lăuntru (Ministerul de Interne), apoi locţiitor de ispravnic la Huşi (1843 – 1844) şi prefect (pârcălab) de Neamţ.
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866), Catargiu a ajuns unul din liderii opoziției, iar în 1866 a devenit unul dintre cei trei membri ai Locotenenței Domnești care a condus statul român de la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza și până la înscăunarea lui Carol I.
După ascensiunea Prințului Carol I al României, în mai 1866, Lascăr Catargiu devine președintele consiliului de miniștri (prim-ministru), dar demisionează în iulie, neputând colabora cu Ion Brătianu și C.A. Rosetti, colegii săi liberali. După agitația anti-dinastică din 1870 – 1871, Catargiu a format, pentru prima dată în istoria română, un cabinet conservator stabil, care a rezistat până în 1876. Lascăr Catargiu a murit pe data de 30 martie, 1899, la vârsta de 76 de ani.
A ocupat, preț de patru mandate, funcţia de prim-ministru şi pe durata a cinci mandate funcţia de ministru de Interne, fiind ales, în două rânduri, preşedinte al Adunării Deputaţilor.
„Interesantă este caracterizarea făcută de regele României care arată că «principalele însuşiri ale lui Lascăr Catargiu sunt liniştea şi prudenţa» care «reies din întreg felul său de a fi». Acesta nu avea dibăcia lustruită a lui Ion Brătianu, deoarece «a trăit mai mult în cuibul său propriu decât în centrele apusului european», deşi amândoi sunt însufleţiţi de «aceeaşi iubire de patrie». Şi mai constată Carol I că «Lascăr Catargiu avea o deosebită aplicare înspre administraţie energică şi cinstită». De fapt, în toate guvernările sale el şi-a păstrat întotdeauna Ministerul de Interne unde reformele sale au deschis o nouă eră în Administraţia de Stat”, spune prof. Gheorghe Radu, în lucrarea sa, „Pagini alese din istoria judeţului Neamţ”.
Unionist convins
„Lascăr Catargiu era fiul lui Constantin Catargiu; boier mare, dar nu bogat, căci pe lângă că moștenise de la părinți o avere modestă, avea o mulțime de copii. Ocupase diregătorii de samă sub Mihai Surdza, dar, fiind bărbat de o cinste exemplară, ocuparea acestor slujbe întru nimica nu-i sporiră averea, copiii lui, cinci fii și nu știu câte fete, nu moșteniră deci decât prea puțin de pe urma părintelui lor. El se căsători, însă, pe la începutul domniei lui Grigore Ghica, cu Eufrosina Ventura, care-i aduse o zestre din cele mai frumoase: marea moșie Golășei de la ținutul Covurluiului plus alta, mai puțin întinsă, Docăneasa, la ținutul Tutovei.
În schimbul bogăției sale, cucoana Frosa era urâtă și, fără a fi rea, de un caracter absolut nesuferit. A trebuit să deie peste un bărbat ca acel ce i l-a hărăzit o soartă norocoasă pentru ca să nu fi fost părăsită din întăiul an. Incultă, vanitoasă, capricioasă, la culme, meschină, interesată, zgârcită, neurastenică, alcătuia un ansamblu a tuturor însușirilor ce o soție nu trebuie să le aibă. Și totuși Lascăr Catargiu a trăit patruzeci de ani cu dânsa și… i-a fost cu credință. Nu i s-a cunoscut nici o legătură cu altă femeie, nu s-a aflat de nici o potihneală din partea-i pe calea credinții conjugale.
Intrat de tânăr în slujbă, a fost, încă sub vechiul regim, ispravnic (prefect) în mai multe ținuturi și pretutindeni s-a arătat un administrator nu numai exemplar de cinstit, ci și de o rară hărnicie și deosebit de destoinic. A căpătat în aceste slujbe secundare o mare cunoștință de țară și de oameni, care i-a fost de neprețuit folos pe urmă, când a devenit unul din conducătorii țării. A luptat împotriva abuzurilor administrației lui Mihail Sturdza împreună cu toată generația de tineri boieri de atunci și, atât sub Grigore Ghica, cât și în timpul căimăcămiilor, a fost unul din stâlpii partidului unionist.
Pe timpul activității Divanului ad-hoc, Lascăr Catargiu a rămas credincios steagului unionist, pronunțându-se în chipul cel mai categoric pentru Unire și pentru principele străin.” (Radu Rosetti, „Amintiri din copilărie”, cap. XVII – „Vecini, rude, prieteni și cunoștinți”)
Irina NASTASIU