„Maestrul Emanuel Elenescu ocupă un loc aparte, datorită înzestrărilor sale de artist la care se adaugă cele ale unei personalități benefice în relația cu lumea muzicienilor și melomanilor în care a trăit. Printr-o muncă plină de pasiune a câștigat în muzica românească, printr-o impresionantă și discretă noblețe, unul dintre locurile de prestigiu ale vieții muzicale și artistice din cea de a doua jumătate a secolului trecut. După cum scria un contemporan de generație, muzicologul George Pascu, într-un portret dedicat artistului: «Cine l-a ascultat pe Maestru interpretând, în primă audiție, lucrările pleiadei noastre de compozitori, de la Enescu la Cuclin și apoi la tinerii absolvenți de Conservator, cine l-a văzut punând la punct, în zeci de ore de repetiții, amănuntele unei interpretări, cine l-a urmărit dirijând Simfonia a III-a de Enescu, Simfonia cu orgă de Saint-Saëns sau Manfred-ul lui Ceaikovski, cine a consultat listele de înregistrări ale Radioului și constată că Elenescu a imprimat mii de minute de muzică (din care trei sferturi reprezintă creații românești, de la Caudella la Moldovan), cine l-a cunoscut îndeaproape pe Emanuel Elenescu și i-a descoperit harul, bunătatea, adâncul umor, înțelege ce loc temeinic ocupă acest dirijor în istoria vieții noastre artistice.
În cariera sa de dirijor s-a detașat printr-un stil personal, caracterizat prin precizia gesticii, prin cunoașterea sensurilor și stilurilor, literei și spiritului partiturilor abordate, impunând opțiuni echilibrate de comunicare cu ansamblul muzicienilor și cu publicul. Înregistrările păstrate în Fonoteca radioului sau pe discuri demonstrează o îmbinare superioară a gândirii artistice cu exigențele profesionalismului de înaltă clasă, privite din perspectiva memoriei captate prin microfon.
Emanuel Elenescu lasă drept moștenire și o creație componistică pe care muzicienii și publicul au primit-o cu prețuire – Variațiuni simfonice pe o temă haiducească, Rapsodia română pentru vioară, Burlesca pentru pian și orchestră, Liturghia pentru cor mixt, cântece pentru voce și pian“ (Grigore Constantinescu – „Observatorul“, 25 februarie 2011).
O carieră strălucită
Absolvent al Conservatorului din Iași (1928-1933), Emanuel Elenescu a studiat cu Antonin Ciolan (dirijat orchestră și cor), Carol Nosek (teorie-solfegiu), Ion Vasilescu (fagot), Constantin Georgescu (armonie, contrapunct, istoria muzicii), Ilie Ionescu-Sibianu (pian) și Ion Ghiga (muzică de cameră, citire de partituri). A cântat sub bagheta unor conducători de orchestre precum George Enescu, Theodor Rogalski, Jean Bobescu, Ionel Perlea, George Georgescu. A înregistrat peste 80 de ore de muzică din toate genurile, dirijând orchestre, coruri, operă și un concert de jazz, alături de formația lui Sile Dinicu.
A fost fagotist în Orchestra Simfonică Radio din București (1933-1938, 1947-1950), dirijorul Corului Radio (1950-1952) și dirijor la Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române (1952-1981), profesor de fagot și oboi la Conservatorul din Iași (1938-1947) și profesor de armonie și orchestrație la Liceul de Muzică nr. 1 din București (1950-1954).
A întreprins turnee artistice ca dirijor în Iugoslavia (1938, 1961), Italia (1938, 1970, 1972, 1975), Bulgaria (1960, 1965, 1973), URSS (1962, 1968, 1969, 1976), Ungaria (1964, 1966, 1968), Cehoslovacia (1964, 1974), Polonia (1965), Belgia (1965), R.D. Germană (1968), R.F. Germania (1968, 1971, 1976), Cuba (1968, 1974), Franța (1970, 1972, 1976), Spania (1976) și Venezuela (1978).
A participat la numeroase emisiuni de radio și televiziune, fiind distins cu Mențiunea I (1937), Premiul III de compoziție „George Enescu“ (1938) și Ordinul Muncii, clasa III (1954). A primit titlul de „Artist emerit“ (1957) și Ordinul Muncii, clasa II (1968).
Emanuel Elenescu a murit pe data de 17 iunie 2003, la vârsta de 92 de ani.
Irina NASTASIU