Pericol de inundații în zona de munte a Neamțului!

*Cantitățile de apă vor fi de 25-30 l/mp, și pe arii restrânse 50-60 l/mp
Stihiile naturii amenință din nou, iar nori negri de furtuni se apropie cu repeziciune, mai ales în zona de munte a județului Neamț, care cu nu mult timp în urmă a mai fost lovită de inundații și sute de gospodării afectate.
Ieri, Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de vreme rea, respectiv cantități mari de apă, cod care este valabil din această dimineaţă, de la ora 10, și până mâine noapte, la ora 23. Cantitățile mari de precipitații pot duce la scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri, precum și depăşiri ale cotelor de apărare.
Conform ANM, în intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată îndeosebi în regiunile sudice, estice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte. Vor fi averse local torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină. Cantitățile de apă acumulate vor fi de peste 25-30 l/mp și pe arii restrânse 50-60 l/mp. În Neamț,
instabilitatea atmosferică se va menține accentuată pe tot parcursul săptămânii. Temperatura maximă a aerului va urca până la 27 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult acoperit. Noaptea, minima aerului va arăta 15-17 grade Celsius. Vântul va avea unele intensificări pe timpul ploilor.
V.ANDRIEȘ