Pericol de inundații în Neamț, cresc cotele apelor!

* vreme caldă şi instabilă în următoarele zile
A plouat torențial în Neamț, iar cantitățile importante de precipitații pot duce la scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu depăşiri ale cotelor de apărare.
Ieri după-amiază, între orele 12.50 -14, în Neamț, câteva localități, e vorba de Bicaz, Pângărați, Bicaz-Chei, Tarcău, Dămuc și Tașca s-au aflat sub atenționare de cod portocaliu, de grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și cantități importante de precipitații, respectiv 35-40 l/mp. În aceeași zi, temperaturile aerului au scăzut simțitor, la ora 14, la Piatra Neamț erau doar 20 de grade Celsius.
Prognoza pe 5 zile la Neamţ
Până marți, 19 iunie, vremea va fi instabilă și caldă, cu scurte averse, care vor fi însoțite de intensificări ale vântului , tunete și fulgere, iar izolat va cădea și grindină. Temperaturile maxime ale aerului se vor situa între 23 și 27 de grade Celsius. Noaptea, minima din termometre va arăta 15 grade Celsius.
Cerul va fi variabil la acoperit.
*Ieri, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a actualizat avertizarea hidrologică, care este valabilă până mâine după-amiază, la ora 16
În perioada mai sus menționată, vor fi scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu depăşiri ale cotelor de apărare. Aceste fenomene vor fi pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Someșul Mic – bazin superior și afluenţi (judeţele Cluj şi Bihor), Crasna(judeţele Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele Alba şi Cluj), Mureş – bazin superior şi afluenţi amonte confluenţă Arieş (judeţele Harghita, Mureş şi Bistriţa Năsăud), Mureş –  afluenții aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave (judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega(judeţul Timiş), Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Cerna (judeţele Caraş Severin şi Gorj), Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin superior şi mijlociu şi afluenţi bazin inferior (judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Gorj şi Dolj), Olt – bazin superior şi mijlociu, Olt – afluenţi aval S.H. Sebeş Olt (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeş şi Olt), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Buzău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Braşov, Covasna şi Buzӑu), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Harghita, Covasna, Bacău şi Neamţ), Suceava – bazin superior, Moldova – bazin superior (judeţul Suceava), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita).
V. ANDRIEȘ