Pericol de explozie, persoană luată cu salvarea

Pompierii militari au fost solicitaţi la Doljeşti, înainte de Crăciun, pentru a stinge flăcările izbucnite la o locuinţă. Din casă a fost evacuată o butelie de aragaz, care prezenta pericol de explozie. Proprietarul, în vârstă de 54 de ani, a suferit un atac de panică, fiind nevoie de intervanţia unui echipaj de salvare, care după ce i-a acordat primul ajutor, l-a transportat la Compartimentul de primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Roman. „La locul indicat de apelant s-au deplasat două echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere şi un echipaj de paramedici cu o ambulanţă SMURD(EPA) din cadrul Detașamentului de pompieri Roman şi trei voluntari din cadrul SVSU Doljeşti. În urma evenimentului au ars bunuri materiale aflate în bucătărie, planşeul din lemn al bucătărie şi parţial astereala acoperişului pe o suprafaţă de aproximativ 10 mp. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scăpări de gaze combustibile”, a precizat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Geanina NICORESCU