Pericol ce pândeşte de sus

bloc

 Străzile şi aleile din Roman au trecut cu bine de prima probă a iernii dar, pentru romaşcani, pericolul ruperii oaselor prin alunecare s-a transformat în pericolul de a fi striviţi de valurile uriaşe de zăpadă adunate la streşinile acoperişurilor blocurilor.

Ninsorile şi vântul de la sfârşitul săptămânii trecute au făcut să se strângă cantităţi uriaşe de zăpadă care pot în orice clipă să cadă şi să provoace pagube mari. Acolo unde oamenii au sesizat acest pericol şi au avut posibilitatea de a-l îndepărta s-a acţionat de îndată dar, din păcate, în foarte multe cazuri este imposibil de a se îndepărta valul uriaş de zăpadă iar singura soluţie de prevenire a fost aceea de a se îndepărta autoturismele parcate de obicei în zonă.

Copii şi bătrânii ce locuiesc în apropierea acestor locuri cu risc ridicat de prăbuşire a zăpezii au fost atenţionaţi pentru a evita joaca sau deplasarea prin porţiunea expusă pericolului. În unele locuri stratul de zăpadă depăşeşte un metru iar după aprecierile unora greutatea lor ar fi de aproximativ 1 000 de kilograme suficient ca în caz de cădere de pe un bloc cu patru etaje să distrugă complet şi un autoturism. Cei care sesizează acest pericol iminent trebuie să evite respectiva zonă iar dacă locul respectiv este foarte circulat va trebui să se apeleze la pompieri sau la serviciul voluntar pentru cazuri de urgenţă pentru a acţiona cu o scară la degajarea zăpezii şi a ţurţurilor formaţila streşinile acoperişurilor.

Dan VASILIU