Nemţenii care doresc să păşească pe urmele poetei Veronica Micle, au ocazia să viziteze casa în care a copăilărit aceasta, situată în vechea vatră a oraşului Târgu Neamţ, pe drumul care duce către Cetatea Neamţ.
Casa memorială Veronica Micle a fost construită în anul 1834, din lemn și cărămidă, în cel mai autentic stil românesc, cu tindă și trei încăperi la stradă.
Părinții Veronicăi Micle proveneau din zona Năsăudului. Tatăl Veronicăi, cizmarul Ilie Câmpeanu, a murit în luptele conduse de Avram Iancu împotriva insurgenţilor maghiari din Transilvania. Din cauza prigoanei austro-ungare, mama Veronicăi, Ana Câmpeanu, a trecut munții în Principatul Moldova împreună cu un fiu de numai doi ani și cu o fiică abia născută. Vernica Micle s-a născut la 22 aprilie 1850, la Năsăud. Ana Câmpeanu a cumpărat casa din Târgu Neamț, la 10 august 1850, cu 100 de galbeni, Veronica Micle copilărind aici. În anul 1852, familia Câmpeanu s-a mutat la Iași. După ce s-a măritat la vârsta de 14 ani cu profesorul Ștefan Micle, Veronica venea deseori aici în vizită la mama sa. Îmbătrânind, mama poetei s-a călugărit la Mănăstirea Văratec și a lăsat casa fiicei sale.
În anul 1886, Veronica Micle a donat casa Mănăstirii Văratec. Actul de danie are următorul cuprins:
„Eu subsemnata Doamnă Veronica Micle cu domiciliul în Sf. Măn. Varatic (…) donez de a mea bună voie Sf. Măn. Varatic (…) casa mea mobilată, cu toate atenansele situată în Târgu Neamț pe Ulița Mare (Str. Ștefan cel Mare nr. 12) (…) în bună stare de locuit, în curtea casei se află fântână cu apă, beci, grajd și locul cu pomi fructiferi, împrejmuit cu gard de scândură, după întinderea și stăpânirea veche și actuală. Casa o am proprietatea mea ca zestre și moștenire de la defuncții mei părinți (…) Iar pe peretele casei să fie afișat o placă de marmură pe care va fi scris pentru pomenire de generația actuală și viitoare «Casa Veronica Micle» (…) Măn. Văratic, anul 1886 octombrie 12.”
În compensație, poeta a primit două camere în apropierea stăreției, pentru a locui acolo de fiecare dată când venea în vizită.
Casa memorială Veronica Micle, deschisă publicului în 1984
Aflată peste drum de Spitalul din Târgu Neamț, casa a fost folosită de maicile bolnave care veneau să se trateze la acea instituție sanitară. Înainte de primul război mondial, Liga Culturală a amplasat o placă de marmură pe casa în care a locuit Veronica Micle. Ulterior, Mănăstirea Văratec a vândut casa. Imobilul a trecut pe la mai mulți proprietari, iar în anii 1980 – 1981 s-a ruinat complet.
Ulterior, între anii 1878 – 1971, la inițiativa protopopului Constantin Matasă, casa a fost declarată monument istoric, trecând în 1982 în administrarea Complexului Muzeal Județean Neamț. Refăcută după planul original, noua casă a fost construită cu doi metri mai departe de stradă, faţă de vechea clădire. Clădirea actuală este mai înaltă și are cerdac, spre deosebire de cea veche care avea o prispă. Astăzi, din vechea construcţie se mai păstrează doar o singură fereastră.
Expoziţia permanentă prezintă momente din viața și creația poetică a Veronicăi Micle: fotocopii, manuscrise, cărți, obiecte personale care au aparținut poetei (trei oglinzi, două de perete din cristal și una de birou, cufărul de călătorie, un scrin, o călimară, un suport de cărți și prima ediție a singurului volum de poezii publicat de Veronica Micle) etc. De asemenea, aici se mai află o copie din ipsos a măștii mortuare a poetului Mihai Eminescu, originalul din ceară găsindu-se la Muzeul Literaturii Române din Iași.
Casa memorială a fost deschisă publicului începând cu anul 1984, în fața clădirii fiind amplasat, în anul 1998, un bust de bronz al Veronicăi Micle, sculptat de Damian Popa, fiul vestitului meșter popular Neculai Popa de la Târpești. Sculptorul a realizat și două portrete în creion, al Veronicăi și al lui Mihai Eminescu, portrete care se află pe pereții uneia dintre camere.
Înmormântată în curtea bisericii „Sf. Ioan Botezătorul” de la Văratec
Pe 15 iunie 1889, Eminescu, grav bolnav, moare. Răpusă de tristeţe, Veronica Micle se retrage la Mănăstirea Văratec unde, după 49 de zile, îşi pune capăt zilelor, înghiţind un flacon cu arsenic. De altfel, în ultima scrisoare, datată 1 august, Veronica Micle o ruga pe Smaranda Gârbea, una din apropiatele sale, să-i procure, prin fratele ei, medic la spitalul din Bălţăteşti, încă o doză de picături de arsenic, necesare pentru tratamentul anemiei de care suferea fiica ei cea mică, Virginia…
Ca să i se oficieze slujba de înmormântare, refuzată de obicei sinucigaşilor, doctorul Taussig i-a pus diagnosticul de congestie cerebrală, şi astfel Veronica Micle a fost înmormântată, la 5 august 1889, în fostul cimitir al mănăstirii, lângă biserica „Sf. Ioan Botezătorul”.
Mormântul poetei este singurul rămas din vechiul cimitir al mânăstirii, după ce osemintele din celelalte morminte au fost deshumate şi depuse în osuarul de sub altarul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.
Pe crucea modestă de lemn, a fost încrustat un epitaf scris de învăţătoarea Maria Bănulescu:
„În singurătatea mănăstirii/Sub bolta cerului albastru,/Suflet stingher al nemuririi/Luceşti ca cel mai mândru astru.”
Ulterior, acest epitaf a fost înlocuit cu un altul, scris chiar de Veronica Micle:
„Şi pulbere ţărână din tine se alege/ Căci asta e a lumii nestrămutată lege,/ Nimicul te aduce, nimicul te reia,/ Nimic din tine-n urmă nu va rămânea.”
Irina NASTASIU