Pe agenda primăriilor – Dulceşti: Prioritățile stringente, Dealul Corhana și starea drumurilor

Convorbire cu primar Mihai Michiu

Rep.: Mai ”fuge” dealul de la Corhana?

Mihai Michiu: Credem că nu. Dar vom vedea. S-au făcut niște lucrări pentru a se pune ”stavilă” acelui deal.

Rep.: Concret, ce s-a făcut acolo?

M.M.: Deocamdată ne-am rezumat la plantații. S-au pus  vreo 20.000 de salcâmi. A fost o acțiune mai amplă.

Rep.: Gospodărește vorbind, credeți că salcâmii chiar vor ține ”piept” dealului?

M.M.: Ajută! Ajută foarte mult, cred. Pentru o mai mare siguranță,  pentru acea zonă trebuia făcut un studiu de oportunitate şi găsite cele mai bune soluții. Era nevoie  acolo de niște drenuri, trebuie executate lucrări mai complexe. Dar asta implică costuri foarte mari. Acum, taman banii ne lipsesc. Asta e marea  problemă.

Rep.: Pe moment, toată speranța oamenilor rămâne… în salcâmi!

M.M.: N-avem încotro. Am mers pe varianta cea mai la îndemână, cea mai ieftină. Puieții de salcâm i-am primit de la Consiliul Județean Neamț, n-am dat bani pe ei.

Rep.: Câte familii sunt afectate? Ori sunt doar speriate?

M.M.: Deocamdată, nu sunt familii afectate. Cei care au fost mai aproape de prăpastie, s-au mutat de acolo, în urmă cu vreo doi ani. Acolo, problemele sunt mai vechi. ”Fisurile” de acum au fost mai departe de gospodăriile populației, de asta nu le-au afectat.

Rep.: Consider că putem vorbi de investiții. Nu mai e mult și se face un an de când v-ați instalat în fotoiu de primar. Pot să spun că aveți ”vechime”, a trecut un sfert din mandat…

M.M.: Am un proiect pentru modernizarea drumurilor comunale. Este vorba de asfaltarea a 6,7 km , cu fonduri guvernamentale. Este proiectul meu, a fost prima lucrare făcută atunci când am intrat în primărie. Dacă reușesc să fac drumurile , e perfect pentru mine. Este o investiție destul de mare, de vreo 63 miliarde lei vechi

Rep.: Sunt șanse să înceapă și lucrările?

M.M.: Am un aviz de la Ministerul Dezvoltării. Acum, tot meregem și ”tragem de uși”, până vom primi banii. Am promisuni, nu și bani! Până nu văd banii, eu nu vorbesc de  investiții.

Rep.: Nici barem de cea de la viitoarea grădiniță? Că-i aici, aproape, la doi pași de primărie…

M.M.: Grădința este începută, acum lucrările sunt sistate, pentru că temelia s-a… fisurat!  S-a făcut expertiza, așteptăm răspunsul. Este posibil ca lucrările să nu mai poată fi continuate, pe același amplasament. Temelia este crăpată. N-a fost bine făcut studiul de fezabilitate. S-a cheltuit până acum peste un milliard de lei vechi, s-a turnat doar temelia, dar a crăpat. Cineva va trebui să răspundă pentru asta.

Rep.: Cine anume?

M.M.: Treaba s-a făcut pe bucățele. La temelie au fost 3 firme care au lucrat. Vinovat este constructorul… și proiectantul. Pentru că este vorba de aceeași firmă! Deci e un singur vinovat!

Rep.: Cum vă descurcați cu spațiul școlar, până să fie gata grădinița? Știu că-i deficitar.

M.M.: În comuna Dulcești, în școli, se  învață în două schimburi. De asta este foarte mare nevoie de acea grădiniță. Dacă reușim  s-o terminăm, copiii vor învăța numai dimineața. Pentru elevii navetiști avem un microbuz mai nou, celălalt e foarte vechi. Așteptăm să primim altul, am făcut toate demersurile.