Patronul Ga Pro Co Săvineşti audiat la DIICOT

niculaePatronul Ga Pro Co Chemicals Săvineşti, Ioan Niculae a fost chemat ieri pentru audieri de către procurorii DIICOT în dosarul Romgaz. În acest dosar, anchetatorii l-au pus sub acuzare pe Ioan Nicolae şi pe alte 40 de persoane, printre care şi oameni din conducerea Societăţii Naţionale GN Romgaz, din Ministerul Economiei, de la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și reprezentanții unei societăți comerciale din București, pentru săvârșirea infracțiunilor de complot și subminarea economiei naționale.

Procurorii arată că persoanele puse sub acuzare au aprobat livrarea de către Romgaz a unor cantități considerabile de gaze naturale către societatea InterAgro, cunoscutului om de afaceri Ioan Niculae, la prețuri mult diminuate față de cele practicate de Romgaz, cu eludarea reglementărilor legale în materie, precum și menținerea facilităților acordate societății, în condițiile în care înregistra datorii semnificative la plata gazelor furnizate. Ulterior, acuzațiile au fost schimbate în sustragere de sub sechestru, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani. Ieri, patronul InterAgro a fost audiat în legătură cu efectuarea expertizei în acest dosar.

Procurorii DIICOT au extins urmărirea penală în dosarul Romgaz și l-au pus sub acuzare pe Ioan Niculae pentru că a înstrăinat mai multe bunuri aflate sub sechestrul impus de procurori, care susţin că acuzatul a fost ajutat de fosta lui soţie Domnița Niculae, de fiica acestora, Adina Elena Niculae și de Nicoleta Mariana Toncea din actuala relaţie a omului de afaceri. Potrivit datelor din dosar,  învinuiții ar fi desfășurat activități infracționale care au produs un prejudiciu de 126 milioane de dolari patrimoniului SNGN Romgaz SA și bugetului consolidat al statului și au avut drept consecință punerea în pericol a sistemului energetic național. De asemenea, prin activitatea infracțională, ar fi generat imposibilitatea repartizării de către Romgaz a rezervelor necesare pentru realizarea programului național de înmagazinare și creșterea importului de gaze naturale, cu consecința punerii în pericol a Sistemul Energetic Național, ca ramură strategică a economiei naționale și subminării economiei naționale, mai spune DIICOT.

Cristina IORDACHE