Patronii din Piatra Neamţ audiaţi la Prahova au fost lăsaţi să revină acasă

piele_resizeCei doi bărbaţi din Piatra Neamţ reţinuţi şi duşi miercuri, 14 octombrie, la audieri la Poliţia Prahova au fost lăsaţi să revină acasă. Poliţiştii de investigarea fraudelor din cadrul IPJ Prahova şi procurorul care instumentează dosarul de spălare de bani cu prejudiciu de sute de miliarde vechi au decis să nu ia nicio măsură împotriva celor doi asociaţi ai firmei din domeniul pielăriei suspectaţi de implicare în această grupare de infracţionalitate economică, după cum a declarat procurorul Irina Marinciu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

În ediţia de ieri am relatat despre o amplă acţiune derulată simultan în opt judeţe şi în Capitală, poliţiştii, mascaţii şi jandarmii derulând 38 de percheziţii la firme şi la persoane fizice bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani, cu un prejudiciu de 21,25 milioane lei. „În urma percheziţiilor, polițiștii specializați în investigarea fraudelor au ridicat 60 de tone de piei de bovine, 12.950 de lei, 9.600 de lire sterline, 4.850 de dolari, 1.600 de euro și mai multe telefoane mobile, susceptibile a proveni din săvârșirea unor infracțiuni. De asemenea, au fost ridicate mai multe documente de evidență contabilă, unități de calcul și ștampile, aparținând unor societăți comerciale, altele decât cele în cauză. Totodată, au fost conduse la audieri 30 de persoane bănuite în cauză, dintre care, în urma probatoriului administrat, 7 au fost reținute pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentate Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă”, se arată în comunicatul IGPR. Cea mai mare parte a mărfii confiscate a fost din Dâmboviţa, de unde a fost ridicată cantitatea de 60 tone piei de vită şi de la Arad, de unde au fost confiscate 20 tone de piei de vită. Cei şapte suspecţi care au fost conduşi la instanţă cu propunere de arestare preventivă sunt din Dâmboviţa – cinci bărbaţi, Arad – un bărbat şi Sibiu – un bărbat. Percheziţii au fost făcute şi la Buzău, Galaţi, Argeş, Prahova şi în Bucureşti, de unde au fost ridicate documente contabile, ştampile, sume de bani şi alte materiale de probă. Acţiunea s-a desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani. Anchetatorii au stabilit că persoanele bănuite ar fi cumpărat piei de animale de la persoane fizice și, pentru a se sustrage de la plata impozitului pe profit și al T.V.A. aferentă, ar fi declarat organelor fiscale achiziții de la societăţi de tip „fantomă”, administrate tot de către aceștia, în mod direct sau prin interpuşi.

“În perioada 1 ianuarie 2013 – 1 august 2014, prin intermediul celor 33 de societăți comerciale, ar fi înregistrat în evidențele contabile documente ce atestă cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, printr-un circuit fictiv de societăți comerciale, prin care administratorii întregului lanț comercial ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat de 21.246.274 de lei. De asemenea, prin transferuri succesive și ridicări de numerar, ar fi disimulat originea ilicită a sumei de 161.857.383 de lei”, mai relevă documentul IGPR.

Cristina IORDACHE