Paşapoartele – pe „picior de plecare”

pasaport (2)

De săptămâna viitoare, Serviciul de Paşapoarte Neamţ se pregăteşte să se mute la „casă nouă”. Mutarea propriu-zisă nu se va realiza imediat, ci pe etape. În primul rând, se va pregăti vechiul spaţiu (de la Bancorex) părăsit în anul 2009. E vorba igienizare şi amenajarea ghişeelor. După care, se va trece la mutarea arhivei, a calculatoarelor şi comunicaţiile.

Dar mai multe informaţii am primit de la subcomisarul Constantin Roman, şeful Serviciului de Paşapoarte Neamţ:”Cei de la Teatru, ne-au eliberat spaţiile folosite de noi în trecut la Bancorex. De săptămâna viitoare, specialiştii informaticieni vor analiza, şi vor propune un program calendaristic pentru plecarea în vechiul sediu, în condiţii cât mai optime. În prezent, conducerea de la Bucureşti şi domnul prefect George Lazăr, poartă discuţii pentru obţinerea aprobărilor necesare mutării instituţiei. Dorim ca oprirea activităţii să dureze cât mai puţin, şi nu mai mult de o zi, poate maxim două. Partea cea mai dificilă va fi mutarea comunicaţiilor, dar sperăm că totul va decurge normal, iar cetăţeanul nu va avea de suferit”.

V. ANDRIEŞ