Paşapoarte confiscate de la 400 de nemţeni

pasaport

De la începutul anului şi până-n prezent, sute nemţeni au fost „premiaţi” de judecători pentru săvârşirea unor infracţiuni și li s-a interzis dreptul de a părăsi România.

Pe lângă acest aspect, cei în cauză au rămas şi fără paşapoarte, fiindcă la uşa lor au bătut specialiștii Serviciului de Paşapoarte Neamţ, care le-au ridicat documentele de călătorie.

Şi restul indivizilor, care au „călcat pe bec”, dar care încă nu deţin un paşaport valabil, nu vor mai trece pragul instituţiei sus-amintite, fapt confirmat şi de subcomisarul Constantin Roman, şeful Serviciului de Paşapoarte Neamţ: ”În acest an, avem 401 de menţiuni, privind suspendarea dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru nemţenii care au săvârşit diferite infracţiuni, pedepsite de instanţele de judecată din ţară. Aceste persoane, nu mai au dreptul să părăsească ţara, lor li s-a ridicat şi documentele de călătorie”

V. ANDRIEŞ