Trebuia promovat doar acel crâmpei de adevăr ce servea intereselor noii puteri. Și l-a promovat, cu autoritatea lui de scriitor. Nu-l judecăm, l-a judecat Dumnezeu, dar nu putem trece peste gustul amar care rămâne în suflet când citești paginile din volumul amintit. Și ca el au fost mai multe, scrise după perioada de reabilitare a poetului.
Marele minus al acestor texte este faptul că cititorului, îndeosebi tânăr, nu i se prezenta decât o frântură de adevăr. Au trecut, iată, de atunci, peste 55 de ani, iar România se află astăzi în Uniunea Europeană, sub liniile de forță ale capitalismului. Din nefericire, nici astăzi nu ni se spune tot adevărul despre marile probleme ce frământă Europa și lumea întreagă, despre colonialismul care e rădăcina valurilor de imigranți ce au asaltat bătrânul continent în ultimul secol, despre multiculturalismul care este un proiect european eșuat, despre cum au evoluat în ultimii 25 de ani țările dimprejurul nostru, foste comuniste, despre ce înseamnă un proiect de țară, despre ce se întâmplă cu adevărat în Ucraina, în Transnistria, în Republica Moldova, în alte locuri sensibile de pe planetă. Paradoxal, într-un secol al informației, nu avem, încă, informația esențială, lămuritoare, sau o avem, dar la pachet cu o mare de informații risipitoare.
Dar poate că nici nu trebuie să știm noi adevărul. „Veți cunoaște adevărul, ne-a spus Mântuitorul acum 2000 de ani, și adevărul vă va face liberi“. Dar cine are nevoie de oameni liberi, de oameni care să-și ia viața în propriile mâini, care să știe cu cine să voteze, care să ia atitudine, în stradă, la derapajele puterii, care să-și pună întrebarea esențială: „Unde este Calea, Adevărul, Viața“. Poate că este nevoie doar de mase de manevră, de oameni cu simțurile moleșite de prea multă mâncare de proastă calitate, de băuturi îmbătătoare, de „pâine și circ“, de oameni adormiți, somnolenți, blazați. „Toate-s praf, lumea-ai cum este/ Și ca dânsa suntem noi“, puncta Eminescu acum 150 de ani. Da, mulți profeți mincinoși încearcă să ne inoculeze astăzi acest „adevăr“. Acest atom de adevăr. Astăzi sunt la putere „corectitudinea politică“, drepturile omului, ale minorităților sexuale ori ale minorităților de tot felul. Noua religie este religia drepturilor omului, ale omului postmodern care, vorba lui Horia Roman Patapievici, așteaptă, cu bagajele făcute, pe un peron la care nu mai oprește niciun tren.
În aceste condiții, nu-l putem blama, până la capăt pe Tudor Arghezi, pe Sadoveanu sau pe George Călinescu. S-au vândut, și ei, precum s-au vândut și se vând mulți de atunci, câte unei ideologii, câte unui grup de interese.
„Alte măști, aceeași piesă, alte guri aceeași gamă“…
Și așa va fi, până la sfârșitul veacurilor…
Dan D. IACOB
