Participare nemțeană la Festivalul Internaţional al Copilului de la Bergama

Festival BergamaAnsamblul „Mugurașii Mărginenilor” va reprezenta Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”

Pentru al doilea an consecutiv, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” a fost invitat să participe la Festivalul Internaţional al Copilului de la Bergama -Turcia, care are loc în perioada 19 – 23 aprilie. Invitaţia a fost mijlocită de către Primăria Piatra-Neamţ, ca urmare a relaţiei de înfrăţire pe care a stabilit-o, încă din 2007, cu Primăria oraşului  Bergama. Deplasarea în Turcia se va face, de altfel, cu sprijinul municipalităţii pietrene, dar şi cu cel al Primăriei comunei Mărgineni.

La ediția din acest an a festivalului, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” va fi reprezentat, ca şi anul trecut, de Ansamblul „Muguraşii Mărginenilor”, din comuna Mărgineni, ai cărui membri sunt elevii Şcolii Populare de Arte din cadrul Centrului.

Înfiinţat de Consiliul Local Mărgineni în 2008, ansamblul deține în palmares premii importante la Festivalul Naţional de Colinde şi Obiceiuri de Iarnă de la Sf. Gheorghe sau la Festivalul Internaţional „Aşa-i jocul pe la noi” de la Arad, precum şi participări la festivaluri în judeţul Neamţ (Festivalul de datini şi obicieuri de iarnă „Steaua sus răsare” sau Festivalul Muntelui Ceahlău), în ţară (la Cluj-Napoca, Sibiu, Eforie-Nord) şi în străinătate, la Bergama (Turcia) sau Orhei (Republica Moldova). Activitatea Ansamblului din comuna Mărgineni este coordonată de Dorina Surdu.

Pentru cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional al Copilului de la Bergama, un Festival dedicat dansatorilor cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, Ansamblul „Muguraşii Mărginenilor” a pregătit un program folcloric reprezentativ pentru cele mai importante zone etnofolclorice ale României.

Irina NASTASIU