Participare nemţeană la Concursul Naţional de Arte Vizuale „Nicolae Mantu”, Galați

Concurs pictura GalatiO elevă a Şcolii Populare de Artă din Piatra-Neamţ va participa, în perioada 29 mai – 15 iunie, la cea de-a IX-a ediţie a Concursului Naţional de Arte Vizuale „Nicolae Mantu” (pictură şi grafică), organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi.

Concursul se adresează, în special, elevilor şcolilor de arte din ţară şi are ca obiectiv omagierea personalităţii pictorului Nicolae Mantu, un artist plastic reprezentativ pentru zona Galaţiului.

Tema ediţiei curente, „Amintiri”, va fi abordată de talentata elevă Delia Maria Focşăneanu (11 ani), cursantă aflată în anul V de studiu la clasa de pictură şi grafică a profesorului Radu Macavei. Pentru secţiunea „Juniori”, mica artistă a creat lucrările intitulate „Amintirile bunicului” şi „Pe gânduri”.

De asemenea, la concurs s-a înscris şi o altă elevă de la clasa condusă de Radu Macavei, Gina Iuliana Ţicală, aflată în anul II de studiu. Ea a propus organizatorilor concursului, pentru secţiunea Pictură, lucrarea „Noianul gândurilor”.

Vernisajul expoziţiei şi festivitatea de premiere vor avea loc în ziua de 29 mai, în sala Salonul Artelor din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galaţi. Lucrările participanţilor vor fi expuse până pe data de 15 iunie.

La ediţia de anul trecut a competiţiei, s-au înscris participanți din zece orașe diferite, la secțiunile pictură și grafică. Ei au reprezentat municipiul București și județele Brăila, Vâlcea, Timiș, Mureș, Oradea, Dâmbovița, Sibiu, Botoșani şi Galați.

Câştigătorii au fost recompensaţi cu un premiu special în valoare de 600 de lei – la secțiunea Pictură şi de 400 de lei – la secțiunea Grafică. Ceilalți câștigători au primit premii între 400 și 100 de lei.

Irina NASTASIU