În urmă cu 27 de ani, pe data de 28 noiembrie 1989, trecea la Domnul Părintele Arsenie Boca, supranumit „Sfântul Ardealului“. Zeci de mii de pelerini creștini din întreaga țară merg să se închine, astăzi, la mormântul părintelui Arsenie de la Mănăstirea Prislop, cu nădejdea că rugăciunile lor vor fi ascultate și că marele duhovnic le va împlini și de această dată dorințele. De altfel, miile de minuni consemnate în ultimii ani în volumele apărute la diferite edituri vorbesc despre vindecări de boli și patimi, alinarea suferințelor și întoarcerea la credință a celor care l-au cunoscut sau au ajuns să se închine la mormântul său.
Părintele Justin Pârvu sublinia, vorbind despre lucrarea și personalitatea părintelui Arsenie: „Socotim că frumusețea artei scrise și pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia… Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmași ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa și să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoții și strănepoții noștri. Aceasta a fost și este misiunea Părintelui Arsenie Boca, și el nu e mic înaintea lui Dumnezeu… Vrăjmașul urlă la mormântul Părintelui“. (Părintele Arhimandrit Justin Pârvu – „Despre îndumnezeirea omului prin Har“, vol. I, pag. 240, Ed. Credința Strămoșească, 2005).
O minune a Părintelui Arsenie
Una din minunile petrecute la mormântul Părintelui Arsenie – relatată în revista „Formula AS“ – s-a produs în viața părintelui Ciprian Negreanu, actualul paroh al Bisericii studenților din Cluj, un fost adolescent răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, având frecvente gânduri de sinucidere, care s-a întors la credință în urma unui pelerinaj la mormântul cunoscutului duhovnic.
După propriile sale mărturii, părintele Negreanu a ajuns la Prislop, pe vremea când era student în anul II la Facultatea de Filosofie, la rugămintea fratelui său geamăn, Ștefan – pe atunci student la Teologie – care dorea să-i arate adevărul dumnezeiesc.
„Eu îi spuneam că Biserica e o farsă, că toată învățătura ei este mincinoasă și că preoții sunt manipulatori de profesie, iar Dumnezeu un terorist, care se distrează chinuindu-ne. Am acceptat să merg la Prislop, tocmai pentru a-i dovedi că am dreptate, că acolo nu se întâmplă nici o minune. Nu știam mai nimic despre Părintele Arsenie, nici dacă e viu sau mort. Am mers noaptea cu trenul, am stat câteva ore în autogara Hunedoara, de unde am luat un autobuz vechi, din ăla comunist, care ne-a hurducăit tot drumul, și într-un târziu am ajuns la mânăstire, străbătând ultimii kilometri pe jos. Când am ajuns, mă simțeam foarte rău. Neobișnuit pentru mine, care eram omul de piatră, pe care nu-l durea niciodată nimic. Era zi de hram, deci și multă lume, dar incomparabil mai puțină decât se adună acum. Vedeam cum oamenii urcă undeva mai sus de biserică și se întorc fericiți (…) Și-am zis să urc și eu să văd ce e așa de amuzant. Eram tare încrâncenat, ca de obicei. Pe lângă fratele meu, Ștefan, mă însoțea și un prieten bun, student și el la Filosofie, pe care îl trăgeam în ale mele“.
„Și stând acolo așa, din senin, am început să plâng…“
„Mormântul Părintelui Arsenie era mai singuratic pe atunci și cum îl înconjuraseră oamenii, nici nu vedeam ce e acolo. Fiindu-mi rău, m-am așezat sub mesteacănul din apropiere și ascultam vorbind niște preoți, într-un fel nou pentru mine, viu și interesant. Și stând acolo așa, din senin, am început să plâng. Eu nu mai plânsesem de ani mulți, pentru că nu voiam să-i dau satisfacție lui Dumnezeu, care atâta aștepta, după mintea mea. Îmi curgeau lacrimile și nu-mi dădeam seama de ce. Mi le tot ștergeam, că îmi era tare rușine. M-am întors spre prietenul meu și l-am văzut plângând și pe el. I-am zis: «Ce faci, măi, plângi?». Și m-am ridicat în picioare, scuturându-mă, ca să scap de plâns. Atunci am simțit că se lasă în sufletul meu o liniște fără seamăn, ca și cum cineva îmi pusese o umbrelă deasupra. Vă ziceam că gândurile mele negre erau ca un potop care cădea din cer continuu peste mine. Și deodată, această liniște, despre care mai târziu am citit și în scrierile Apostolului Pavel, liniștea care covârșește toată mintea și inima. O liniște care nu era omenească. Nu se poate spune cum am putut să trăiesc acea liniște, după ani și ani de chin. O liniște care mi-a lipsit oricât am căutat-o, am cerut-o, am nădăjduit-o. O liniște absolută, dar nu una a oboselii, a plictiselii, ci una vie, vie… O pace desăvârșită. Și parcă deodată s-a făcut lumină în jur. În cap un glas îmi spunea: «Unde am fost până acum? Cât timp am pierdut…». Era sufletul pe care nu bănuiam că-l am“. (Pr. Ciprian Negreanu – „Mă străduiesc să le ofer tinerilor odihnă sufletească în biserică“, în „Formula AS“ Nr. 1072/2013)
Părintele Arsenie, un martir al neamului românesc
Părintele Arsenie Boca s-a născut la Vața de Sus, Hunedoara, în 1910 din părinți simpli, primind numele de Zian Vălean. A studiat la Liceul „Avram Iancu“ din Brad, apoi la Facultatea de Teologie din Sibiu, unde l-a cunoscut pe părintele profesor Dumitru Stăniloae, alături de care va traduce „Filocalia“. Aflând că are înclinații artistice, Mitropolitul Nicolae Bălan l-a trimis să studieze la Academia de Arte Frumoase din București, unde, în paralel, va audia și cursurile lui Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie. Tot Mitropolitul Nicolae Bălan îl va trimite la Muntele Athos, în 1940, pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale „Filocaliei“. În anul 1940 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, primind numele de Arsenie, iar la 10 aprilie 1942, a fost hirotonit preot și numit stareț al mănăstirii.
Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea, pe 17 iulie 1945, dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 pentru că nu i-a fost găsită nicio vină. În 14 mai 1948, a fost arestat din nou, fiind acuzat că i-a ajutat cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Drept urmare, a fost schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații și, în cele din urmă, eliberat. Mitropolitul Nicolae Bălan l-a strămutat de la Sâmbăta la Mănăstirea Prislop, în noiembrie 1948. Acolo, Părintele Arsenie a devenit stareț și apoi duhovnic, după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici. A fost arestat și anchetat periodic (în 1950, 1951, 1953, 1955 și 1956). În 1959, Părintelui Arsenie Boca, deja martirizat prin închisori și la Canal, i-a fost interzisă activitatea preoțească, până la moartea sa.
În noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1950, Părintele Arsenie este a treia oară arestat și închis, până pe 23 martie 1951, la Canal. Eliberarea s-a datorat Patriarhului Justinian care i-a semnalat lui Teohari Georgescu pericolul revoltării făgărășenilor.
Părintele Arsenie este din nou anchetat și arestat pentru 6 luni, din octombrie 1955 până în aprilie 1956, iar în 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar.
Deși avea două licențe, una la Belle Arte și alta la Teologie, părintele Arsenie n-a fost admis decât ca simplu pictor bisericesc, până în 1968 când se retrage, cu o pensie de nimic. Sub permanenta supraveghere a Securității, părintele Arsenie va picta, din 1968 până în 1984, biserica de la Drăgănescu.
După 1984 s-a retras la Sinaia (unde își avea chilia și atelierul de pictură încă din 1969), iar la 28 noiembrie 1989 părintele Arsenie Boca a trecut la Domnul, la vârsta de 79 de ani. A fost înmormântat, potrivit dorinței sale, la mănăstirea Prislop, mormântul său fiind azi unul din cele mai importante locuri de pelerinaj din țară.
Irina NASTASIU