Paramedici de aur la etapa națională

paramedici aurEchipa de paramedici din cadrul SMURD al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț s-a calificat la faza națională a competiției de descarcerare și acordarea primului ajutor calificat ce va avea loc luna aceasta la Târgu Mureș.

Cei trei membri ai echipei SMURD au obținut locul I la faza zonală pentru al doilea an consecutiv. Sunt militari tineri, care au intrat în sistem în 2006-2007, au deservit autospeciale de stingere a incendiilor, apoi au asigurat misiuni de descarcerare, după care s-au specializat în acordarea primului ajutor, deservind din 2010 ambulanțe SMURD. Experiența anterioară i-a ajutat în această activitate, astfel că majoritatea misiunilor lor s-au încheiat cu succes.

Anul acesta se împlinesc 21 de ani de când a fost înființat SMURD în Neamț, prilej pentru cei trei să se prezinte în conferința de presă organizată vineri la sediul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț al ISU.

Comandantul echipajului de paramedici, plutonierul major Ionuț Stache Ciucanu: „Sunt în cadrul ISU Neamț din septembrie 2006 și până în 2010 am deservit autospeciala de stingere a incendiilor. În 2010 am absolvit cursul de acordare a primului ajutor calificat la Iași și de atunci până în prezent am deservit autospeciala SMURD. Sunt multe de spus, în acești ani nu a fost deloc ușor, nu a fost nici greu. Dar am învățat că seriozitatea și munca în echipă sunt cele mai importante în obținerea celor mai înalte rezultate pe care le-am obținut“, a spus militarul, vizibil emoționat în fața aparatelor foto și a camerelor de luat vederi atunci când a venit momentul să vorbească despre el.

Plutonierul major Mihai Gabriel Dascălu: „Activez din 2007 la ISU Neamț, mai întâi la descarcerare, iar din 2010, după ce am urmat cursul de prim ajutor calificat am încadrat ambulanța SMURD, până în prezent. Sunt în această echipă de doi ani, am ajuns să fim o echipă sudată, fiecare știe ce are de făcut și asta este important pentru succesul misiunilor noastre“.

Plutonierul major Dragoș Ciocan: „Sunt în instituție din septembrie 2006 și până în 2009 am încadrat autospeciala de stingere a incendiilor. În 2010 am urmat cursurile de prim ajutor calificat de la Iași și de atunci și până în prezent încadrez ambulanța SMURD. În acești cinci ani am avut o activitate fructuoasă, cu multe vieți salvate și mă mândresc cu lucrul acesta. De doi ani suntem în această echipă, am fost împreună la Suceava, la prima etapă, apoi anul trecut competiția s-a desfășurat la Piatra Neamț, apoi am mers la Oradea la faza națională – acestea sunt rezultate notabile pe care le-am obținut. Vom merge acum la Târgu Mureș și sper să facem tot posibilul să arătăm că suntem cei mai buni!“.

Cuvintele lor au fost întărite de colonelul Ioan Nițică, care le-a urat succes și să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. „Suntem mândri de aceste rezultate care dovedesc faptul că cetățenii se pot baza pe noi“, a spus șeful ISU Neamț.

(În fotografie, de la stânga la dreapta: plt. mj. Ionuț Stache Ciucanu, plt. mj. Mihai Gabriel Dascălu și plt. mj. Dragoș Ciocan)

Cristina Iordache