Paradox în portmonee: cameristă în Austria, cu leafă mai mare ca a unui doctor din România

paradoxNu vrem să spunem că în străinătate curge doar lapte și miere, dar acolo, și omul de rând poate să ducă o viață decentă, lipsită de griji. Totuși, diferențele salariale față de cele practicate în țărișoara noastră sunt mari. Și dăm un exemplu elocvent. În România, un doctor care și-a tocit coatele învățând o bună parte din viață, câștigă aproximativ jumătate din leafa unui cameriste din Austria.

Trecând de la acest subiect, în aceste zile, rețeaua europeană EURES oferă 30 de locuri de muncă pentru româncele care vor să lucreze în Austria, în meseria de cameristă. Activitatea se va desfășura în pensiuni, hoteluri de 3, 4 și 5 stele, respectiv prin diferite stațiuni din Regiunea Vorarlberg, Austria. Pentru aceste posturi, angajatorii cer experiență, muncă independentă și orientată spre servici și vorbirea limbii germane, la nivelul A2. Salarizarea va fi de 1.300-1.500 de euro net pe lună. Ca beneficii, cazarea și masa sunt oferite gratuit de către angajator, plus bilete cu reducere pentru concediu în extrasezon. Contractul de muncă se va semna pentru o perioadă nedeterminată, iar programul de lucru va fi cu normă întreagă. Se transmite CV-ul model Europass cu fotografie, completat la calculator în limba germană, la adresa de e-mail: dietmar.mueller@ams.at. Iar pentru monitorizare (fără feedback), la simona.poting@tm.anofm.ro.

Persoanele preselectate în urma transmiterii aplicației vor fi contactate telefonic, în vederea susținerii interviului. CV-urile vor fi trimise până la data de 15 noiembrie 2015.

V. ANDRIEȘ