Panicată, după ce s-a răsturnat cu mașina pe câmp

accidentO femeie aflată la volanul unei mașini, duminică noapte, a făcut un atac de panică după ce s-a răsturnat în câmp, la Horia. Șoferița a suferit câteva zgârieturi la mâini și a fost transportată cu ambulanța la CPU Roman. Polițiștii rutieri au efectuat cercetări la fața locului și au stabilit că „timp ce o femeie de 47 ani, din Roman, conducea un autoturism pe DN 15D, la Horia, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat“, potrivit celor declarate de subcomisarul Constantin Irina, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Pietoni „agățați“ la Oglinzi

Duminică, în jurul orei 23, doi bărbați care se aflau pe marginea drumului, în satul Oglinzi, comuna Răucești, au fost acroșați de o mașină condusă de un localnic. Poliția a deschis o anchetă. „Din primele cercetări, se pare că în timp ce un bărbat de 53 ani, din comuna Răucești, conducea un autoturism pe raza satului Oglinzi, a surprins și accidentat ușor doi pietoni care se aflau pe marginea drumului“, a mai spus ofițerul de presă. Victimele au fost transportate la Spitalul orășenesc din Târgu Neamț. (C.I.)