Pană de curent la spital

spital

Activitatea în Urgenţă a fost dată peste cap

* Din trei generatoare, doar unul a funcţionat

* La Radiologie şi Laboratorul nu s-au putut face nici un fel de investigaţii

* Pompierii au asigurat un grup electrogen pentru Urgenţă

O cădere de tensiune a lăsat spitalul judeţean, o noapte întreagă, fără curent electric. De luni, la ora 20.30 şi până ieri dimineaţă, la ora 6, echipajele medicale din unitatea sanitară au lucrat la lumânare, iar în secţiile de importanţă vitală au funcţionat câteva generatoare.

Dr. Ioan Lazăr, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, ne-a declarat că a fost nevoit să ceară ajutorul pompierilor, pentru ca Unitatea de Primiri Urgenţe să poată funcţiona corespunzător.
„Spitalul are doar trei generatoare, şi nici acelea toate bune”, a spus dr. Lazăr. „Unul este vechi de când spitalul şi nu duce mai mult de un sfert de oră, altul este nou-nouţ, pentru maternitate, achiziţionat prin acel program prin Banca Mondială, însă este montat pentru etajul 4, or deocamdată acolo nu este nimeni, pentru că nu am mutat pacientele, iar cel de-al treilea generator l-am pus la ATI-chirurgie, unde sunt bolnavii pe aparate. Am vorbit cu toţi medicii din spitalul vechi şi le-am spus, dacă apar cazuri grave, să mute pacienţii la Urgenţe, unde am pus un generator adus de pompieri”.

Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ s-a deplasat, cu o autospecială FRAP prevăzută cu un grup electrogen pentru generarea curentului electric în Unitatea de Primiri Urgenţe. Din păcate, radiologia şi laboratorul au rămas fără curent.
„În cadrul Laboratorului şi la radiologie nu s-a putut lucra, astfel încât medicii din Urgenţă au fost nevoiţi să facă un triaj al bolnavilor, iar pe cei care nu aveau probleme grave i-au rugat să meargă acasă şi să revină astăzi”, ne-a declarat dr. Ina Dascălu, de la UPU.

Managerul spitalului este hotărât să facă rost de minimum un generator, atât de necesar la spitalul judeţean, însă, desigur, se izbeşte de problema banilor: „Acum nu am bani, dar mă zbat să fac rost; un generator costă aproximativ 20.000 de euro”.

Geanina NICORESCU