Paintball în pădure – moartea copacilor

 paintball

Motto: „Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”. Regele Mihai- discurs în parlamentul României.

 Dincolo de modul haotic în care se taie pădurile şi se manifestă respectul oamenilor faţă de natură, domnii de birou au găsit un mod distructiv de a se destinde: paintball în pădure. Bile de vopsea (cică alimentară) se strivesc de scoarţa copacilor şi culoarea chimică râmâne impregnată pe termen lung până distruge porţiuni însemnate din coajă. Unul dintre locurile preferate de „sportivi” este pădurea de la ieşirea din Piatra Neamţ spre Gârcina, unde mulţi copaci arată ca într-un scenariu sinistru pentru „Avatar” de Băcioaia. În încercarea de a-şi vindeca „rănile”, brazii secretă abundent răşină pe porţiunile lezate, dar cei care au fost ţinte predilecte şi au câte 5-6 pete de vopsea nu par să aibă şanse foarte mari de a-şi mai reveni. Iar sezonul de „destresare” în aer liber abia a început. După ploile îndelungate din ultima vreme, cum apare soarele în week-end,  „răsar” şi maşinile de fiţe la poala pădurii. O „armată” de bărbaţi echipaţi de „război”, însoţiţi de copii de 7-8 ani, că doar şi tânăra generaţie trebuie învăţată că are drepturi în ţara asta, descind în forţă, cu zgomot, arme şi „muniţie”, şi iau pădurea cu asalt. Nimeni nu-i împiedică, aşa că „distraţia” se derulează ore în şir, iar copacii rămân vopsiţi şi suferinzi fără ca nimeni să-i apere.

„Noi nu am dat niciodată avize pentru astfel de activităţi în zonele pe care le administrăm”, a declarat Lucian Cozma, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Neamţ. „Ştiu că sunt nişte terenuri private amenajate special pentru paintball, dar în Gârcina-Almaş, nu pe Băcioaia. Chiar o să verificăm şi o să căutăm soluţii pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Până la urmă a nu distruge pădurea e o atitudine de civilizaţie şi de bun simţ, însă, din păcate, sunt deficienţe grave la aceste capitole în România”.

Cât despre efectele vopselurilor alimentare, care se spune că nu ar fi nocive şi de aceea le şi folosesc producătorii inclusiv în prăjituri, sucuri şi bomboane cât mai stridente şi atrăgătoare destinate copiilor, l-am abodar pe farmacistul Dumitru Năstasă, care o viaţă întreagă a studiat astfel de substanţe. Răspunsul său nu mai are nevoie de nici un comentariu: „Vopselurile alimentare sunt agenţi chimici, pe bază de coloranţi azotici, absolut otrăvitori. Vorbim despre nişte substanţe extrem de toxice şi de agresive, care este firesc să atace atât organismul nostru, cât şi scoarţa copacilor, la fel de bine cum atacă absolut orice formă de viaţă”.

Cristina MIRCEA