După 5 iunie, după ce ne veți acorda susținerea dumneavoastră pentru a fi aleși președinte al Consiliului Județean Neamț și primari ai orașelor Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț, ne angajăm să susținem proiectele primarilor tuturor comunelor, pentru a transforma județul într-un centru regional de dezvoltare.
Prin prezentul Pact pentru Dezvoltare. Pact pentru Normalitate ca un angajament ferm și din punct de vedere politic, în calitate de președinte al Consiliului Județean voi susține proiectele primarilor Dragoș Chitic, Laurențiu Leoreanu și Traian Humulescu, dar și pe cele ale tuturor primarilor din toate orașele și comunele județului, indiferent de culoarea politică.
Nu de multe ori, societatea civilă, cetățenii și alte voci autorizate le-au reproșat politicienilor că nu vin cu proiecte, cu viziune pe termen lung, de aceea vrem ca lucrurile să se schimbe. Să facem o altfel de politică, bazată de predicții, pe strategii pe termen lung, că doar așa putem construi.
Vrem să avem parte de predictibilitate politică, de politici publice care să vină în ajutorul cetățeanului, să asigure locuri de muncă și condiții adecvate, ca fiecare dintre noi să fim optimiști cu privire la viitorul nostru și al copiilor.
Prin prezentul acord de colaborare ne angajăm să colaborăm și să oferim o viziune pentru viitor, pe baza valorilor liberale, pentru o politică curată, bazată de proiecte și idei, care să genereze profit și oportunități pentru toți cetățenii județului Neamț.
Mugur COZMANCIUC – „Mă angajez să promovez o bună colaborare instituțională între toate primăriile din județ și Consiliul Județean“
Laurențiu LEOREANU – „Sunt convins că modelul de dezvoltare Roman 2020 va fi aplicat într-un context al întregului județ, într-un context regional, în colaborare cu Consiliul Județean“
Dragoș CHITIC – „Mă angajez ca modelul de dezvoltare Piatra-Neamț 2020 să fie aplicat ca parte integrată a proiectului Neamț 2020 pentru o dezvoltare strategică, pe termen lung“
Traian HUMULESCU – „Fiecare localitate nu trebuie privită separat, ci ca parte a unui întreg, așa cum este proiectul Neamț 2020. Mă angajez ca modelul de dezvoltare Târgu Neamț 2020 să fie pus în practică“.
Președinte PNL Neamț,
Mugur COZMANCIUC
Președinte PNL Roman,
Laurențiu LEOREANU
Președinte PNL Piatra Neamț,
Dragoș CHITIC
Președinte PNL Târgu-Neamț,
Traian HUMULESCU
Semnat , astăzi, 18 aprilie 2016