În noaptea de 7 spre 8 iunie 1967 se stinge din viață Otilia Cazimir, autoarea îndrăgitelor poezii pentru copii „De pe-o bună dimineață“, „Baba iarna intră-n sat“, „Un mieluț cu zurgălău“ sau „Vulpea cizmăriță“.
Pe numele său adevărat Alexandra Gavrilescu, Otilia Cazimir s-a născut pe data de 12 februarie 1894 la Cotu Vameș, județul Neamț, fiind al cincilea copil al învățătorilor Ecaterina și Gheorghe Gavrilescu. „M-am născut și mi-am trăit cei dintâi ani ai copilăriei la țară, lângă Roman, pe malul Moldovei. Și poate că prima mea amintire conștientă a fost sclipirea orbitoare a cerului, sfărmat în nenumărate cioburi peste întinsul apelor Moldovei“, mărturisea poeta.
În copilărie a simțit lipsa prietenilor de joacă, după cum ea însăși mărturisea: „Am fost o fetiță tare cuminte. Toți erau mai mari decât mine. Mă jucam singură. Mă sfiam de toți. Uneori cântam. Alteori priveam gâzele, păsările, când se topeau zăpezile“.
Cursurile primare le urmează la Școala „Carmen Sylva“, după care devine elevă la Liceul „Oltea Doamna“. Din această perioadă datează și primele încercări literare.
În 1898 se mută cu familia la Iași, unde urmează școala, liceul, apoi cursurile Facultății de Litere și Filozofie. În anul 1912 trimite revistei „Viața Românească“ poezia „Noaptea“, textul fiind semnat cu… trei steluțe. Intuind talentul poetei (încă) anonime, Garabet Ibrăileanu și Mihail Sadoveanu, conducătorii gazetei, o numesc Otilia Cazimir. Debutului în versuri din revista „Viața Românească“ îi urmează debutul în proză, care are loc în anul 1919, în publicația „Însemnări ieșene“.
O iubire neîmplinită
Primul său volum de poezii, „Lumini și umbre“, a văzut lumina tiparului în anul 1923, fiind urmat de volumul de versuri „Fluturi de noapte“ (Editura Cartea Românească, 1927) – carte premiată de Academia Română și de comitetul „Femina Vie-Heureuse“ de la Paris, cu premiul Femina.
La revista „Viața Românească“, Otilia Cazimir l-a cunoscut pe George Topârceanu, între cei doi poeți înfiripându-se o poveste de iubire care avea să dăinuie pentru tot restul vieții lui Topârceanu. De altfel, Otilia Cazimir îl va însoți pe Topârceanu și la Viena, în ultima sa încercare de a lupta cu un cancer de ficat care avea să-l răpună în mai 1937, la doar 51 de ani.
A colaborat cu publicațiile „Însemnări ieșene“, „Adevărul literar și artistic“, „Lumea-bazar săptămânal“, „Bilete de papagal“, „Iașul nou“, „Iașul literar“, „Orizont“, „Gazeta literară“, „Cronica“ și altele.
Între anii 1937-1947 a fost inspector al teatrelor din Moldova, iar din anul 1946 devine colaboratoare permanentă a Editurii Cartea Rusă.
Otilia Cazimir și criza criticii literare
Între documentele aflate în arhivele nemțene se numără și un articol semnat de Otilia Cazimir, intitulat „Femeia în literatură“, articol care a văzut lumina tiparului în foaia săptămânală ieșeană „Lumea“ din 25 ianuarie 1925. Între altele, autoarea se referă la criza criticii literare, în sensul că „mai mult scriu literații decât criticii despre literatură“. Totodată, autoarea condamnă atitudinea criticilor față de literatura feminină: „Comprehensiunea acestui soiu de critică s-ar putea însemna grafic printr-o figură geometrică plană, suprafață închisă. Nu unghiu, care deschide toate perspectivele, ci triunghiu. Spiritul lor nu e unitar, ci îndărătnic. Nu e intolerant, ci viclean. Fiecare scriitoare e strânsă cu sila într-o formulă, ca într-un corset făcut pe măsura altcuiva și e catalogată definitiv, cu naivitate și suficiență“.
Interesantă este și scrisoarea Otiliei Cazimir, datată 6 octombrie 1928, adresată Mariei Sturdza, fiica lui Ion Ghica, aflată la conacul din Miclăușeni, prin care o ruga să o sprijine în vederea apariției volumului de proză „Albumul cu poze“. Valoarea de document a scrisorii constă și în faptul că aceasta prezintă condițiile grele în care erau nevoiți să-și desfășoare activitatea scriitorii români:
„Dumneavoastră nu puteți ști în ce condiții suntem siliți să ne angajăm noi, scriitorii, volumele la Edituri. Din prețul de vânzare al unei cărți, Editura oferă librarului vânzător 33 la sută și abia din ce se trage folosul librarului dă scriitorului între 15 și 20 la sută. În felul acesta, vă închipuiți ce încasează scriitorul pentru toată munca lui!“ (în „Pagini alese din istoria județului Neamț“ vol. II, autor prof. Gheorghe Radu, Editura „Cetatea Doamnei“, 2015, p. 96).
Supranumită „poeta sufletelor simple“, Otilia Cazimir a scris aproape 60 de volume de poezie, proză, traduceri, dintre care amintim: „Lumini și umbre“ (1923), „Fluturi de noapte“ (1927), „Licurici – cronici fanteziste“ (1930), „Cântec de comoară“ (1930), „Jucării“ (1939), „A murit Luchi“ (1942), „Baba iarna intră-n sat“ (1954), „Din întuneric – Fapte și întîmplări adevărate din carnetul unei doctorese“ (1928), „Grădina cu amintiri“ (1929), „În târgușorul dintre vii“
(1939), „Prietenii mei, scriitorii… “ (1960).
Irina NASTASIU