OPC a pus lacătul pe restaurantul pensiunii unde s-a prăbușit terasa cu nuntași

Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor din Neamț a amendat cu 20.000 de lei pensiunea Vânătorul, din stațiunea Durău, și a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor în cadrul salonului pentru evenimente și a terasei, până la remedierea deficiențelor. Între timp, la Spitalul de Urgență din Târgu Mureș au mai rămas internate doar 3 dintre cele 15 persoane care au suferit traumatisme după ce s-au prăbușit de la patru metri, cu tot cu terasă, în seara de 15 iulie.
O echipă de comisari a mers să se convingă de gravitatea situației, “după ce în spatiul public au aparut informații referitor la un eveniment organizat -nuntă, desfășurat la un operator economic din Stațiunea Durău, comuna Ceahlău, județul Neamț, în timpul căruia a avut loc un accident cauzat de ruperea balustradei terasei care deservește salonul”, se arată în comunicatul transmis de CJPC. ”Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Neamţ s-a autosesizat și a declanşat o acţiune operativă de control la unitatea în cauză, iar la fața locului s-a constatat că informațiile se confirmă – structura din lemn realizată pentru prelungirea terasei și balustrada aferentă (care deservește salonul destinat acestor evenimente) s-a rupt și a fost afectată integritatea corporală a mai multor persoane. Pentru nerespectarea prevederilor art. 7, lit c, liniuta a 2-a din OG21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare – “operatorii economici sunt obligați să presteze numai servicii care nu afectează viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora” – operatorul economic a fost sancționat în conformitate cu prevederile art. 50, (1) lit a, cu amendă contravențională în valoare de 20.000 lei . Totodată, pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, în conformitate cu prevederile OG 21/1992 art. 55, alin. (2), lit. d, echipa de comisari a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor în cadrul salonului pentru evenimente și a terasei din Durău, până la remedierea deficiențelor”.
Cu această ocazie, comisarii pentru protecția consumatorilor atrag atenția tuturor operatorilor economici de pe raza județului Neamț cu activitate specifică de prestări servicii că au obligația legală de a oferi pe piață doar produse și servicii care nu pun în pericol viața, sănătatea, securitatea și interesele economice ale consumatorilor.
Geanina NICORESCU