Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
În iarna care tocmai a trecut am mers cu fetița mea să vizionăm o piesă de teatru în Israel, cu numele Peter Pan.
Numele Peter Pan provine din cartea lui James Matthew Barrie 1860-1937, din cartea cu același nume din 1911. Autorul a fost inspirat de cel de al treilea copil, care a era adoptat și pe care îl chema Peter. Numele Pan este de la zeul pădurii, din mitologia greacă.
Povestea este aparent simplă. În serile când mămicile încercau să-și adoarmă copiii prin povești interesante, apare Peter Pan în geamul dormitorului și aude o doamnă care povestește despre copii. Doamna îl vede și, împreună cu menajera ei, încearcă să-l prindă. Dar prinde numai umbra lui. Peter Pan se hotărăște să se întoarcă într-o zi și să-și recupereze umbra care este ascunsă într-un sertar. Dar atunci îi trezește pe copiii care se leagă de el și este momentul debutului unei relații interesante între Peter Pan și cei 3 copii. Peter Pan reușește să îi convingă că locul lor nu este în Londra ci în țara Nimănui (Neverland). Le spune că în țara Nimănui o să fie foarte multe aventuri și vor avea plăceri fără să fie nevoiți să se dezvolte, să crească și să-și asume responsabilități. El povestește despre un dialog avut între el și profesoara lui, d-na Darling. Peter o întreabă: „Când o să cresc încă puțin o să mă trimiți la școală?” Și d-na îi răspunde: „Sigur, acolo este locul tău!” Și Peter spune: „După ce termin școala o să fiu nevoit să fac și liceul?” „Sigur că da”, răspunde d-na Darling. „Și vrei să spui că după tot acest efort o să trebuiască să stau într-un birou și să lucrez monoton multe ore?” Și d-na Darlind îi răspunde: „Da, dragul meu!” Iar Peter o întreabă din nou: „Și atunci o să fiu considerat și bărbat matur?” D-na Darling: „În curând vei fi așa”. Peter Pan se enervează și îi răspunde: „Atunci nu mai vreau să mă duc la școală, nu mai vreau să învăț lucrurile serioase, nu mai vreau să fiu adult, vreau să rămân un copil mic și să am bucuriile unui copil. Vreau să rămân un infant pe veșnicie!”
Copiii sunt impresionați de povestea lui și el îi învață încet-încet cum să zboare printr-un praf fermecător și într-o zi își iau toți adio și pleacă în țara Nimănui.
Acolo, Peter și alți copii, care și ei, la rândul lor, și-au părăsit casa și au rămas fără părinți, sunt nevoiți să lupte împotriva indienilor și împotriva oamenilor răi care vor să le facă rău. De exemplu, pirații. Dar, cu cât trece timpul, Wendy, fata cea mare, se hotărăște să se întoarcă la părinții ei în Londra, unde îi este locul. Ea îi convinge pe frații ei și alți copii dar Peter Pan când aude aceasta se întristează și refuză să îi deschidă geamul. Ajung la o înțelegere că o dată pe an va veni Peter la ea acasă. Asta va fi în primăvară, o s-o ia în țara Nimănui și o să-l ajute să facă ordine și curățenie. Cu această promisiune, Peter Pan îi trimite înapoi, iar el, din când, în când zboară pe la casele oamenilor și le ascultă poveștile.
Pornind de la această poveste frumoasă dedicată copiilor, cu o morală interesantă, în 1983, dr. Dan Kiley scrie o carte pe baza experiențelor sale clinice, despre sindromul Peter Pan.
Dan Kiley, psiholog clinician de meserie, vorbește despre bărbați care refuză să se maturizeze(mai târziu, alți psihologi au contestat teoria lui Kiley și au zis că acest sindrom există și la femei, doar că într-o măsură mai mică). Fenomenul acestui refuz de maturizare este unul psihologic și social, răspândit mai ales în țările dezvoltate.
Pentru Dan Kiley este vorba de persoane care nu numai că refuză maturizarea, este și o capcană pentru individul care a căzut în ea și pentru cei din jurul său. Părinții – mai ales mămicile care sunt supra- protective -, își țin copiii în puf, dar au în același timp și pretenții foarte mari de la ei, în condițiile în care copilul vede pretențiile fără ca părinții să i le spună explicit. Asta duce spre un conflict interior puternic care nu îi permite copilului să se dezvolte și să obțină calificări și aptitudini pentru a se putea confrunta cu greutățile vieții.
În aceeași direcție, copilul își pune o mască și dă impresia că el ascultă și face ce se așteaptă de la el, dar, de fapt și de drept, el nu face asta. El fuge de responsabilitate, se ascunde, mai târziu, repetă anii la facultate fără să le spună părinților. Mai mult, îi minte și spune că totul este în regulă. Aceste persoane cărora le este enorm de greu să se lupte cu realitatea dură, așteaptă ca de fiecare dată cineva să îi salveze, să le țină spatele, să le fie sprijin și să-i scoată din toate dificultățile. Dr. Kiley descrie o simbioză interesantă între aceste persoane cu sindromul Peter Pan și mamă (pe mamă o denumește sindromul Wendy). Sunt femei care se comportă într-o formă excesiv de maternă și sentimentală și care induc copilului fantazii și imagini erotice și sexuale care sunt reprimate în capul lui și care îl fac tot timpul să caute aceeași iubire adevărată ca cea dintre el și mama lui. În caz contrar, când nu se creează nici o relație de atașament fizic între ei, duce la dezamăgire și frustrare puternică. Aceste persoane care suferă de sindromul Peter Pan suferă și de o tulburare de personalitate narcisitică. Ei fantazează, își imaginează lumea în care trăiesc într-o lume total diferită de lumea reală. Astfel, ei sunt proprii prizonieri, sunt închiși în fanteziile lor interioare, în lumea lor, când, de fapt, ei sunt departe de lumea reală.
Persoanele care suferă de acest sindrom au probleme cu stima de sine, teama de a asuma responsabilitate ca să nu greșească și să nu fie văzuți că au eșuat, au o motivație foarte mică pentru succes. Aceste persoane nu sunt conștiente de sentimentele lor adevărate, ele par să fie simpatice dar le este teamă de o relație intimă, apropiată. Dacă și-au creat o relație cu o fată, ei sunt foarte egocentrici, reci, fără exprimări sentimentale, se ascund sub o mască (își spun că totul este în regulă), dar, de fapt, în inima lor suferă de o izolare sentimentală și un gol puternic în suflet. Pentru ei, veșnicia este baza principală și nu există pentru ei trepte de dezvoltare.
O parte din aceste persoane suferă de blocaj afectiv sau au tendințe de exprimări sentimentale exagerate. Ei trec de la stările euforice de fericire la stări de deprimare și de panică, foarte rapid. Au o frustrare permanentă care conduce la o auto-victimizare și la despresie. O mare parte dintre ei nu comunică bine cu alții și majoritatea celor cu acest sindrom folosesc droguri, alcool pentru a ieși din lumea reală la o altă lume. O altă parte este dependentă de jocuri de noroc sau calculator și prin aceste activități ei își găsesc satisfacția și se izolează de alții.
Sindromul Peter Pan nu este genetic și nu are nici o legătură cu partea organică, fiziologică a corpului. Este un sindrom psihologic, care se creează prin legăturile problematice dintre părinți și copiii lor. Acest sindrom nu este văzut încă, drept o tulburare psihiatrică și nu este înscris în cartea de psihiatrie D.S.M.
Tratamentul psihologic cel mai eficient se numește “12 trepte de dezvoltare” prin care îl confruntăm încet-încet cu realitatea, îl încurajăm să își asume responsabilități, și, pe lângă astea, să-l determinăm să vadă singur unde a greșit, de ce a ales acest drum și cum s-a auto-iluzionat pe parcursul vieții sale.
În cei aproape 40 de ani de experiență, m-am întâlnit cu câteva sute de bărbați și femei care au avut acest sindrom. Din fericire, prognoza este pozitivă. Persoana se poate vindeca dacă are voință, aproape în totalitate.
Dr. MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie
Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter
Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
e-mail: miron@ambra.ro
site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro