*20 de unități de învățământ nu au autorizație de securitate la incendiu, conform unei statistici a pompierilor nemțeni *Inspectorul Școlar General, Viorel Stan, spune că primarii ar trebui să se gândească la binele copiilor și să grăbească finanțarea unităților școlare în vederea remedierii problemelor și a obținerii avizelor necesare
Incendiul din clubul bucureștean Colectiv a declanșat o serie nouă de controale din partea pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, controale care au avut în vedere inclusiv unitățile de învățământ din județ.
În ianuarie 2014, școala din Icușești, construcție cu patru săli de clasă, ridicată în 2005, cu fonduri de la Banca Mondială, a fost mistuită de flăcări. Din fericire, incendiul nu a făcut victime deoarece s-a produs în timpul nopții, în schimb a generat o serie de verificări, scoțând la iveală faptul că numărul școlilor fără autorizație de securitate la incendiu nu e deloc de ignorat. „La nivelul județului Neamț, la începutul anului 2014, existau un număr de 36 de unități de învățământ care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Urmare a demersurilor întreprinse de către instituția noastră privind determinarea directorilor acestor instituții de a îndeplini măsurile necesare pentru avizarea/autorizarea obiectivelor în cauză, s-a ajuns ca la această dată un număr de 20 de unități de învățământ să-și desfășoare activitatea fără autorizație de securitate la incendiu. Activitatea de avizare/autorizare a unităților de învățământ va continua și va avea un caracter prioritar în perioada următoare“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, Ofițer Informare și Relații Publice în cadrul ISU Neamț.
„Directorii de școli trebuie să fie vectori de presiune asupra primarilor, să-i facă pe aceștia să investească în unitățile școlare“
Și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Neamț are o statistică a unităților școlare din județ care nu dețin autorizație de securitate la incendiu. „Sunt 143 de unități școlare în Neamț, din care 133 sunt școli, iar restul reprezintă cluburi sportive sau cluburi de copii. Per total, sunt peste 700 de corpuri de clădire, însemnând inclusiv corpurile de la grupurile sociale din curțile școlilor. Din toate aceste clădiri, numai 28% au autorizație sau aviz de funcționare de la ISU. Pentru clădirile care au fost ridicate până în 2006, se dădeau avize, iar pentru cele de după 2006 sau care au avut lucrări de modernizare sau reabilitare după 2006, s-au dat autorizații“, a precizat inspectorul școlar general Viorel Stan.
Pentru a nu ne confrunta cu tragedii asemănătoare celei din București, inspectorul școlar atrage încă o dată atenția primarilor din Neamț, care ar trebui să-și amintească și de elevii din localitățile pe care le conduc, chiar dacă nu au încă drept de vot, și să le repare școlile, astfel încât să poată primi și autorizație de la ISU și să fie păziți în caz de incendiu. „La toate activitățile cu directorii de școli am insistat pe ideea că aceștia trebuie să aibă o relație apropiată cu primarii din localitățile unde sunt unitățile școlare, o relație apropiată din punct de vedere administrativ, nu politic. Directorii de școli trebuie să fie vectori de presiune asupra primarilor, să-i facă pe aceștia să investească în unitățile școlare, astfel încât să se remedieze problemele și să se obțină și avizele de la ISU. Din păcate, nici după incendiul de la Școala Icușești, de anul trecut, nu s-a văzut o schimbare în atitudinea edililor, care să se grăbească să finanțeze aceste lucrări“, a adăugat șeful Inspectoratului Școlar Județean Neamț.
Andreea AMARIEI