Obeză dusă cu elicopterul la Iaşi

elicopter

* Femeia a suportat trei operaţii de colon şi risca să moară

Aflată la limita dintre viaţă şi moarte, o bolnavă care cântăreşte nu mai puţin de 130 de kilograme a trebuit transportată cu elicopterul, duminică seara, în regim de urgenţă, la Spitalul Spiridon, din Iaşi.

Pacienta, în vârstă de 70 de ani, din Zăneşti, a fost operată în urmă cu două zile, din cauza unei ocluzii, însă starea ei s-a înrăutăţit pe fondul unui organism tarat de multiple boli. Femeia are în antecedente alte trei operaţii la intestinul gros, urmate de tratament cu citostatice. Dacă va fi salvată şi de astă dată, este posibil, potrivit medicilor, să fie nevoită să intre şi în programul de dializă, întrucât are creatinina mult peste limitele admise şi riscă blocaj renal.

Medicii de la Piatra Neamţ estimează că femeia are slabe speranțe de supravieţuire, însă trebuie să i se acorde şansa la viaţă.

Pacienta a fost intubată  înainte de a fi transportată cu elicopterul, iar la Iaşi a fost preluată de medicii din Urgenţă.

 

 

G. NICORESCU