Doctor MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
În timp ce vorbea, am ascultat cu mare atenție. De puține ori se întâmplă să fiu blocat. Am folosit o tehnică cunoscută ca să ies din blocaj: “Alina, sunt blocat. Sincer să fiu, nici eu, în acest moment, nu știu ce să-ți spun și cum să te ajut. Rar mi se întâmplă să mă blochez și să nu pot să te ajut. Dar e foarte posibil ca acest blocaj să se datoreze faptului că tu ai vorbit aproape 20 de minute și ai pus accent numai pe sănătatea ta fizică și pe elementul de fatalism care îl simt foarte puternic în această poveste. Parcă ai intrat într-un loc din care nu știi cum să ieși. Și, cu cât încerci să ieși mai mult, așa intri mai tare. Eu stau și mă gândesc, Alina, de ce ai intrat aici, care este cauza care te-a adus aici. Primul lucru la care mă gândesc sunt anii de zile în care ai stat în acel loc de muncă, plin de stress, care te-a solicitat fizic și psihic. Nu ai știut că nu facem totul pentru a supraviețui și numai pentru salariu. De multe ori, trebuie să știm să ne oprim la timp când simțim că diferența între puterile noastre și așteptările noastre plus așteptările altora de la noi, este foarte mare. Toată viața ta, ai făcut o treabă care nu era pe placul tău în totalitate. Ba chiar deloc. Și totuși, din obișnuință, din teama de schimbare, din comoditate, ai continuat ani de zile în aceeași direcție. Prea puțin , Alina, știu despre tine, despre viața ta personală, dar, din puținul acesta pe care l-am aflat de la tine și de la sora ta, știu că nu ai reușit să realizezi un lucru esential în viață: să găsești perechea ta potrivită să te căsătorești și să ai copii. Așa că ai mizat totul pe serviciu, care a fost pentru tine primul univers, și pe mama și sora care intrau într-o măsură mai mica în acest univers. Aici, la serviciu, nu putem spune că ai fost cea mai fericită din lume. Din contra, te-a stors, te-a adus la stări de frustrare maxima și abia așteptai să vină momentul să te eliberezi de tot ca să poți să ai grijă și de tine și să începi să trăiești. Prima problemă de inimă a fost primul semn care arăta că ceva nu este în regulă cu tine și în legătură cu viața ta personală în raport cu cea profesională. Această dedicație către mamă seamănă cu dedicația, altruismul de care ai dat dovadă la serviciu, timp de zeci de ani. Cât timp te-ai dedicat altora și mamei, probleme tale au devenit minore, nu s-au simțit. Atunci ai ieșit la pensie, te-ai eliberat de serviciu, după această eliberare a venit decesul mamei și a venit o altă eliberare, din păcate. Aici începe un alt capitol care se numește eliberarea și față de mine. Mă refer la faptul că te-ai gândit că dintr-o data “încep să fac o introspectie în mine și constat că lucrurile nu sunt așa de frumoase cum aș vreau eu să le văd. Dintr-o data mă văd cu mai putina forță, cu mai puțină putere decât aveam înainte. Încep să mă gândesc ce se întâmplă cu mine. Nu iau în considerare vârsta, uzurile, probleme pe care le are fiecare om cu trecerea anilor. Dintr-o data, mă gândesc la mine că nu mai pot să merg cum am mers înainte. De aici, cum am făcut eu față de alții și față de mama mea, mă duc și caut un ajutor exterior, ceva care să mă ajute și să mă aducă înapoi la normalitate. Pe mine nu mă interează să răscolesc trecutul și copilăria, eu sunt destul de pragmatic, și vreau, așa cum eu am oferit ajutor, să primesc și eu la fel. Vreau să mă așez și eu în cârca lui și să mă vindece. Am o fantazie că vreau să mă fac bine. Dar, cu cât vreau să mă fac bine, doresc o data pentru totdeauna să demonstrez altora cât sufăr și încep să plâng de mila mea. Și fără să vreau, cu cât plâng mai mult, cu atât mă simt mai rău iar persoanele de alături mă consideră mai bolnavă. Până când mă sfătuiesc și îmi sugerează cei mai grei pași pe care trebuie să-I fac. Și eu nu am încotro. Ei sunt medici, eu îi ascult și trebuie să fac ce spun ei. Dar, culmea culmilor, alți medici, alte persoane, mă împiedică și simt că sunt între ciocan și nicovală. Și, bineînțeles că suferința mea crește, stările mele psihice și fizice se înrăutățesc și singura mea satisfacție este că Dumnezeu îmi permite să mă umilesc cu mâinile mele, cu gândirea mea și cu capul meu“.
Cuvântul suferință este o terminologie relativ nouă în timp. Religia creștină i-a dat o semnificație puternică din momentul în care cei 13 pași înainte de răstignirea lui Isus, au dat tuturor înțelepciunea și dezvoltarea socială mai puternică despre un proces foarte acut în viață, denumit suferință.
În acest articol nu o să mă ocup de suferință în mod general. Totuși, o să spun că a fost nevoie de o ședință să luminăm Alinei problema ei și problema suferinței ei, prin faptul că de multe ori trebuie să luăm în calcul că dacă te ocupi de alții, de serviciu, ajuți toată viața ta pe apropiați, te scutește o perioadă cât mai lungă de această stare, numită suferință. Mulți dintre noi credem că pensionarea este eliberare, este un paradis, nu știm că o parte mare dintre noi ne îmbolnăvim sau murim cu puțin înainte de pesnionare și puțin după. Lipsa de activitate metodică creează un sentiment de gol în suflet, de inutilitate, de pierderea încrederii în sine, de izolare socială și personală și, poate cel mai dureros, este sentimentul de suferință fizică și psihică pe care o parte dintre noi îl resimt somatic; altă parte resimt aceste suferințe prin creșterea instinctului morții, chiar până la moarte.
Celor mai mulții dintre noi ne este teamă să facem o introspectie în sufletul nostru. Și atunci preferăm, în loc să dicutăm și să eliberăm din noi aceste suferințe mai mari sau mai mici și să le învingem, să punem o perdea și să căutăm calea cea mai ușoară, aceea de a transfera unui organ din corpul nostru, sentimentul nostru de suferință, și astfel să devină organul sensibil, inferior. Ori medicii ne sugerează că el este organul cu probleme.
Dragă Alina, și dragi cititori. Dacă, din momentul în care ai început să faci un pas și să simți că nu mai mergi la fel de bine cum ai mers înainte, dacă în momentul acela te opreai; dacă făceai o pauză mai mărișoară, nu căutai să găsești problema, nu gândeai negativ și îți spuneai că este posibil că astăzi am mâncat dimineață mai mult decât trebuie, inima are nevoie de un timp mai îndelungat și nu îmi fac griji suplimentare; dacă își spuneai -caut să elimin cauzele palpitațiilor, merg mai încet, mă testez încă o data, și încă o dată…
Numai după a treia – a patra oară cînd am încercat totul și totuși, am simțit că este o mică problemă, atunci merită să aud mai multe opinii de specialitate. Nu mă grăbesc, nu mă panichez, îmi știu forțele mele iar așteptările mele sunt pe aceeași linie.
Nu vreau să se înțeleagă greșit, că medicina nu are nici un rol față de tratarea problemelor noastre. Dar nici să nu se înțeleagă că omul, la un moment dat și-a pierdut total controlul asupra aprecierilor lui legate de el și se lasă în totalitate pe mâna altora.
Din păcate, medicina astăzi, se ocupă cu simptomatologia și elemente clare de măsurare a ei. Problema este că putem să greșim când medicul se ocupă strict de simptomatologie și nu cu omul în totalitate. Concluziile lui pot să influențeze puternic multe persoane labile psihic și să le facă să creadă orbește în diagnosticul pus, lucru care poate duce la agravea situație
Dr. MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie
Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter
Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
e-mail: miron@ambra.ro
site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro