„Cu gândul de a proteja, conserva și perpetua valorile neamului, dorim să realizăm o monografie a comunei Tupilați, conținutul științific al cărții urmând a oferi date despre situarea geografică, istoricul comunei, aspecte etnografice, antropologia locuitorilor, ocazii folclorice speciale, credințe diverse și practici magice-superstiții, descântece și leacuri băbești, legende istorice, balade și cântece bătrânești, calendarul practicilor agrare și al obiceiurilor de sărbători, folclor din șezători, fotografii vechi, ordine și virtuți militare, personalități care au făcut cinste comunității noastre și preocupări actuale de valorificare a folclorului. Cei ce dețin date care ar putea sprijini elaborarea acestei lucrări sunt rugați să le prezinte la bibliotecă, pentru a putea să le prindem într-un mănunchi din tot ce satul natal are mai însemnat și mai frumos, spre a ilustra trecutul și prezentul, servind astfel viitorul. Se înțelege că toți cititorii cei de azi sau cei de peste veac ai monografiei sunt, într-un fel sau altul, moștenitori ai rostului pentru care aceasta va fi scrisă“, a spus bibliotecarul Ronică Leonte, directorul Centrului Cultural Tupilați.
Cea mai veche atestare despre existența satului Tupilați se află într-o adnotare pe o carte dăruită în anul 1676 schitului „Trei călugări“ și formulată astfel: „Eu, vel, Comis Nicolae Catargi și cu giupâneasa mea Catrina, aforisesc acest ceaslov bisericii din deal de la Tupilați, fiind pribeag în Polonia (liov) 1676, de răzmerița turcilor…“. Numele comunei se trage de la poziția ascunsă a satului, între coline, păduri și munți. De asemenea, în timpul bătăliei de la Valea Albă (Războieni) cu turcii, domnitorul Ștefan cel Mare și-a aranjat străjerii în așa fel încât aceștia să fie ascunși (tupilați) între dealuri.
Irina NASTASIU