O zi dedicată luptei împotriva hoților de fier

Fier vechiAcțiunea dedicată combaterii furtului de materiale feroase s-a desfășurat joi, 10 martie, în mai multe localități de-a lungul căii ferate care traversează județul.

Polițiștii de ordine publică, rutieră, investigarea fraudelor și de investigații criminale din cadrul poliției Neamț împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Poliției Transporturi Neamț au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea furturilor de metale în cadrul acțiunii RAIL ACTION DAY 24 BLUE – 2016. Polițiștii au verificat 24 de firme care colectează deșeuri feroase și neferoase, fiind constatate mai multe abateri și infracțiuni. „În urma activităților desfășurate, au fost depistate și identificate 9 persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de natură judiciară și au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale în urma neregulilor constatate, fiind confiscată cantitatea de 400 de kg de metale în valoarea de circa 200 lei“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Scopul acestei acțiuni a fost de diminuare a numărului de furturi de metale feroase și neferoase de la componentele de infrastructură feroviară, de distribuție a energiei electrice și de gaze naturale, din rețelele de telecomunicații, dar și de identificare a societăților comerciale cu profil de colectare a metalelor feroase și neferoase care nu respectă legislația în domeniu. Polițiștii au mai urmărit și modul cum se respectă legalitatea în transporturile de metale feroase sau neferoase și identificarea persoanelor care comit furturi de metale.

Echipajele au acționat pe raza mai multor localități, fiind controlate 24 de unități ce au ca obiect de activitate achiziționarea, depozitarea, prelucrarea și comerțul cu materiale feroase sau neferoase. Au fost controale în stațiile de cale ferată, în zonele învecinate și de-a lungul linei de cale ferată, dar și în trafic, fiind legitimate 157 de persoane.

 

Cristina IORDACHE