O șoferiță s-a izbit cu mașina într-o țeavă de gaz

accident*Ea a refuzat probele pentru alcoolemie

O pietreancă a produs o avarie la o conductă de gaz de pe strada Petru Movilă, după ce s-a izbit cu mașina într-o țeavă. Vehiculul s-a oprit abia după ce a „șters“ două garduri. În mașină nu erau pasageri.

Accidentul s-a produs în noaptea de 17 spre 18 octombrie 2015, la ora 1,10, la fața locului ajungând rapid mai multe echipaje de ambulanță și poliție. „Din primele cercetări, se pare că în timp ce o tânără de 25 de ani, din Piatra Neamț,  conducea un autoturism pe strada Petru Movilă, având direcția de mers Bacău – Bicaz, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu o țeavă de alimentare cu gaze naturale și în gardurile a două imobile, situate pe partea dreaptă a direcției sale de mers“, ne-a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției.

Șoferița a fost rănită ușor și transportată cu ambulanța la Spitalul Județean Neamț pentru îngrijiri medicale și probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, dar tânăra a refuzat testul. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și refuzul recoltării mostrelor biologice.

*„Curajoși“ depistați în timp record

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în numai 4 ore, polițiștii au depistat doi „curajoși“ și doi fără permis.

Un pietrean de 25 de ani s-a urcat la volan, deși nu are permis, și a fost prins de polițiștii de la Secția Rurală nr. 2 Săvinești circulând pe drumul public din satul Dochia.

Pe DN 15 C, la Bălțătești, polițiștii Secției Rurale Crăcăoani l-au oprit pe un bărbat de 37 de ani, din Bodești, care conducea un autoturism deși era sub influența băuturilor alcoolice, fiind condus la Spitalul orașului Târgu Neamț, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Un alt tânăr de 21 de ani, din Târgu Neamț, a fost oprit de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihail Sadoveanu, la verificări reieșind că avea permisul de conducere suspendat până în luna noiembrie 2015.

Un echipaj de la Postul de Poliție Gherăești, aflat în timpul serviciului de patrulare pe strada Biruința din localitate, a oprit în trafic un autoturism marca Mercedes înmatriculat în Bulgaria. În urma legitimării conducătorului auto, un bărbat de 58 de ani, din Cordun, acesta avea o vorbire incoerentă și prezenta halenă alcoolică, fapt pentru care a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei „Polițiștii continuă cercetările, față de conducătorii auto depistați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor la regimul circulație pe drumurile publice“, a mai spus ofițerul de presă.

Cristina Iordache