O șoferiță a întors neprioritar în alt autoturism

accidentO femeie de 69 de ani, din Piatra Neamț, a întors mașina direct în autoturismul care circula pe a doua bandă și a rănit șoferul. Accidentul s-a produs din cauza neacordării priorității, au stabilit polițiștii rutieri care au făcut cercetările la fața locului. „În ziua de 4 noiembrie 2015, la ora 10.20, în timp ce o femeie de 69 ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism marca VW pe strada Petru Movilă, la punerea în mișcare de pe prima bandă ar fi efectuat manevra de întoarcere fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism, condus pe cea de-a doua bandă de către un bărbat de 32 ani, din Piatra Neamț, cu care a intrat în coliziune“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Șoferul rănit a fost transportat la spital pentru îngrijiri.

Copilă de 9 ani rănită, la Borlești

O fetiță care se deplasa cu bicicleta pe drumul județean din comuna Borlești spre pârâul Nechit s-a dezechilibrat și a căzut pe asfalt. Șansa ei a fost că în acel moment nu trecea nici un autovehicul pe drum. Polițiștii au stabilit că fata a pierdut controlul bicicletei și a căzut pe asfalt. Ea a fost transportată la spital, iar părinții ei au fost atenționați să nu o mai lase nesupravegheată.

A confundat sensul de mers, din cauza alcoolului

Un bărbat s-a urcat băut la volan și a intrat într-un autoturism parcat pe sensul opus. Din impact, mașina oprită a fost proiectată în stâlpul de telefonie. „În jurul orei 18, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că pe DJ 158, în localitatea Siliștea, a avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un autoturism al cărui conducător auto, un bărbat de 50 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un autoturism staționat, care a fost împins într-un stâlp din lemn de susținere a rețelei de telefonie“, a precizat sursa citată.

Șoferul care a provocat accidentul s-a ales cu câteva răni, dar și cu un dosar penal, polițiștii constatând că era sub influența băuturilor alcoolice, cum a reieșit pe etilotest.