„În marea lor majoritate, temele sunt cunoscute de cei care îmi vizitează expoziţiile. Am peisaje inedite, flori. Sunt, în genere, lucrări pe care mi le doresc luminoase. Sunt multe expoziţii personale pe care le-am realizat, a fost o nevoie interioară de a ma exprima în acest mod. Mă strădui în ultima vreme să urmez un gând de înţelepciune a unei scriitoare care spune că e bine să nu te uiţi înapoi şi nici inainte ci să încerci să te uiţi în sus”, spunea artistul Dumitru Bezem.
Născut la Tarcău, la 23 octombrie 1947, Dumitru Bezem a absolvit în 1972 Facultatea de Arte Plastice din Iaşi. Debutul şi l-a făcut pe vremea studenţiei, expunând într-o expoziţie de grup la Sala Paşilor Pierduţi din Iaşi în 1970. De atunci a avut până acum 46 de expoziţii personale în ţară (38 doar la Piatra-Neamţ), expunând şi în galerii prestigioase din Franţa, Ungaria, Olanda, SUA, Anglia, Israel etc. Aşadar o activitate impresionantă, de multe ori laureată, cu lucrări risipite în colecţii de stat şi particulare de pe tot mapamondul: România, franţa, Olanda, Anglia, Belgia, Israel, Japonia, Germania, Italia, SUA, Canada, Ungaria, Spania, Africa de Sud, Venezuela, Cehia, Republica Moldova, Elveţia, Australia, Irlanda, Emiratele Arabe Unite. „Pictura sa este deci căutată, râvnită (cine nu şi-ar dori un Bezem !?!), se bucură de un public constant, are fani (mulţi), dar şi detractori (puţini), semn sigur că avem de a face cu un artist important.
Primul lucru care te atrage la Dumitru Bezem este generozitatea: generozitatea tuşei (Bezem îşi obţine nuanţele din pasta groasă, din amestecuri generos alcătuite, nu din diluări succesive, generozitatea temei sau a motivului (Bezem este uman, alege subiecte aparent simple, comune, la îndemâna oricui: o vatră, un buchet de flori, un crâng de mesteceni, o bisericuţă, o stradă aproape uitată, o casă ţărănească, un călugăr singuratic, un arlechin etc.), generozitatea culorii(Bezem nu se teme de nicio culoare, iubindu-le deopotrivă, fie că e vorba de albul margaretei, de roşul macilor, de albastrul clopoţeilor, de cârciumărese, dumitriţe – flori ţărăneşti, dar şi flori universale precum trandafirii sau irişii)”, spune criticul de artă Lucian Strochi.