*Parking SA și-a amintit că e proprietară pe terenul de sub mall-ul public și cere ca Primăria să îi plătească taxă de concesiune mărită, pentru a putea suporta redevența de 40% cu care a câștigat licitația pentru a ocupa în continuare parcările de reședință * Terenul respectiv a aparținut domeniului public și a ajuns la firma Parking pe vremea când se dorea construirea parcării supraetajate de la Piața Mare * Odată ce destinația construcției a fost deturnată, firesc ar fi fost ca terenul să nu mai aparțină unei firme fără nicio legătură cu noua destinație * Favorizarea în acest mod a firmei Parking denaturează mediului concurențial în care ar fi trebuit să se desfășoare licitația pentru concesionarea parcărilor de reședință
Ședința de ieri, 30 septembrie, a Consiliului Local Piatra Neamț a pregătit denaturarea condițiilor concurențiale pe care le-a simulat atunci când a organizat licitația pentru concesionarea parcărilor de reședință. Conform punctului 17 al ordinii de zi, consilierii locali au fost poftiți să aprobe prin vot mărirea chiriei, concesiunii pe care municipalitatea o plătește către Parking SA pentru o suprafață de teren care i-a căzut din cer. Este vorba despre terenul cu care a fost împroprietărită în momentul în care primarul Ion Rotaru a intenționat să construiască parcarea supraetajată de la Piața Mare, pentru ceea ce era atunci Parking SA. Acum, brusc, Laurențiu Dulamă, șeful Parking SA, și-a amintit că ar putea recupera o parte din redevența de 40% pe care a licitat-o ca să ocupe în continuare parcările de reședință.
Lapidar, pentru omul de rând, convocarea ședinței Consiliului Local anunța la punctul 17 doar: „HOTĂRÂRE privind modificarea contractului de concesiune nr. 15143 din 04.04.2006, încheiat între municipiul Piatra Neamț și SC PARKING SA“.
De fapt, în spatele acestui aparent banal anunț se ascunde creșterea taxei de concesiune pe care Primăria i-o plătește firmei Parking, pentru ca această să poată plăti, la rândul ei, către Primărie, redevența promisă. Numai că astfel procentul de 40% nu mai rămâne 40%, ci un 40% minus suma în plus pe care o va primi prin votul consilierilor locali pentru terenul respectiv, care a fost, inițial, tot domeniu public.
Denaturată este și ipostaza în care se află Parking SA ca proprietar pe terenul de sub un mall, fie el chiar și public. În mod normal ar fi fost ca respectivul teren să intre în proprietatea acestei ciudate societăți comerciale doar pe durata existenței construcției propuse, și anume parcarea supraetajată. Odată ce a fost deturnat scopul clădirii, era normal ca și terenul să nu mai aparțină unei firme de parcări. Contrar naturii, acum Primăria plătește taxă de concesiune pentru un teren care nu ar fi trebuit să merite acești bani.
Firescul nefiresc
Totuși, primarului Dragoș Chitic i se pare firească această situație. „Parking a câștigat licitația cu 40% redevență. O valoare destul de mare. A fost nevoită să caute soluții pentru a putea suporta această redevență și în planul lor de măsuri, unul dintre puncte este reprezentat de acest teren. Nu știu dacă este legală varianta compensării, noi plătim concesiunea, ei plătesc redevența… Oricum, e o mică parte din redevență“, a declarat Dragoș Chitic.
Mică sau nu, această modificare în relațiile Primărie – Parking denaturează licitația pentru parcările de reședință. „Parking este proprietar pe aproximativ 2.200 mp de teren sub clădirea Mall Forum Center. A fost stabilit un preț pe care Primăria Piatra Neamț îl plătește acestei societăți drept concesiune pentru acel teren, în anul 2006. De la acel moment prețul nu a mai fost reactualizat, deși în sensul invers, când Primăria încasează tarif de concesiune pentru un teren, au fost aproape anual actualizate prețurile. În mod firesc, Parking solicită Primăriei Piatra Neamț să trateze cu aceeași măsură și solicită o actualizare a tarifului pe care îl primește pentru acel teren“, a mai încercat Dragoș Chitic să susțină firma Parking.
Cât privește valoarea pe care o va plăti Primăria către Parking, cei de la prezidiu au început să se bâlbâie. „6.000 de lei pe an“, a fost de părere secretarul Florin Fecic. „Nu… 6.000 pe lună“, l-a adus cu picioarele pe pământ viceprimarul Popescu.
Interesul Primăriei contra interesului cetățenilor
Președintele de ședință de ieri, Vasile Ouatu, a încercat, fără prea mult succes, să aducă în atenția mașinii de vot din Consiliul Local că tendința de creștere cu orice preț a redevențelor ar putea avea drept consecință creșterea prețurilor pentru populație, pentru beneficiarii finali ai serviciilor concesionate de Primărie. În plus, Vasile Ouatu a remarcat lipsa de sprijin cu care se confruntă orice muncă privată, care este, din contra, tot mai mult agresată de tot felul de taxe. Replica servită de fosta viceprimăriță Aurelia Simionică a arătat adevărata cale spre care se îndreaptă „guvernarea“ locală. „Noi suntem aici nu pentru a proteja mediul privat, ci pentru a proteja interesele Primăriei!“ Adică ale lor, ale celor aflați în majoritatea momentului.
Or, interesele Primăriei, oricât de sforăitor ar fi clamate, devin monstruoase când se îndepărtează de cetățenii simpli, de plătitorii de taxe, impozite și costuri pentru tot felul de servicii.
Mihael Balint
Asi intreba ;Firma Parching ,cat plateste ptr tragerea liniilor pe asfaltul partii carosabile si facand parcari nominale pe carosabilul drumurilor publice? Nici o hotarare a Consiliului Local nu poate da o asemenea hotarare ,deoarece este o lege organica si poate fi amendata numai de catre parlament , legea interzice sa se faca arice obstacol pe carosabilul drumurilor.