O mână criminală a incendiat un adăpost de animale, la Borleşti

Un echipaj de pompieri intervin in stingerea unui incendiu izbucnit, luni, 25 mai 2009, la o fabrica de mobila din judetul Valcea. Incendiul de la fabrica de mobila din satul Sambotin, comuna valceana Daesti, a fost stins de pompierii militari dupa aproximativ o ora de interventii, iar reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta au inceput cercetarile pentru a stabili cauzele izbucnirii focului. ISU VALCEA / MEDIAFAX FOTO

Un incendiu, despre care pompierii cred că a fost pus intenţionat, a avut loc la un adăpost pentru animale din comuna Borlești. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unui adăpost pentru animale, cu posibilitatea propagării la locuință. Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars adăpostul pentru animale cu o suprafață de aproximativ 70 mp și șapte tone de plante furajere. Din păcate în incendiu au fost surprinse trei bovine mari, două bovine mici și o cabalină, care nu au putut fi salvate. Proprietarul în vârstă de 76 de ani a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare. Acesta a primit primul ajutor calificat de la paramedici, refuzând transportul la spital. Acțiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.