O execuție. Politică? Femeia de la secretariat care mi-a înmânat adresa a început să plângă. Îi era jenă. Cred că asta spune totul despre Provincia noastră. Provincia provinciei. Sau „curul lumii“, după cum a zis Țuțea. România de azi nu mai vrea să fie o țară, vrea să fie o boală pentru Europa. Din păcate…! În anul 1989, în 22 decembrie, vorbeam din Balconul Județenei de Partid despre „cea mai lungă noapte“, care a ținut mai bine de patru decenii. Apoi am scris editorialul pentru primul ziar liber din Neamț, în „Ceahlăul“ din 23 decembrie, 1989, cu titlul „După cea mai lungă noapte“. Am refuzat, apoi, jenantul titlu de revoluționar. Din 1989 încoace trag și eu, alături de alți câțiva, puțini, comunitatea artistică nemțeană după mine. Colocvii, concursuri, reviste, conferințe, cărți, premii, recuperări, memorie etc. L-am pus pe Eminescu pe soclu, în 2013. L-am pregătit pe Caragiale pentru 2017. Am inventat strada Aurel Dumitrașcu în Piatra Neamț. Am trasat „meridianul Ozana“ la Târgu Neamț. Am deschis Galeria „Lascăr Vorel“. Am fost un „agitat“ cultural. Mă uit în traistă: Meritul Cultural în grad de Cavaler, în grad de Ofițer mai apoi; apoi cetățean de onoare al Municipiului Piatra Neamț. Un doctorat, ca să nu îmi pierd antrenamentul intelectual. Am scris, între timp, vreo treizeci de cărți; m-am odihnit de poezie scriind proză, apoi m-am odihnit de proză scriind eseu, am luat interviuri ca să îmi ocup timpul. În total: câteva zeci de mii de pagini scrise. Mă uit din nou în traista artistică: două premii ale Uniunii Scriitorilor din România, luate la vârf, nu dintre cele care se dau pe sub tejghea; unul pentru poezie, în 2001, altul pentru roman, în 2015. Apoi un premiu al poeților din Balcani și încă vreo treizeci de premii naționale, luate cu toată încărcătura lor morală. Că în cultură răsplata morală înlocuiește orice zornăit al banilor. Un fost ministru al culturii, azi europarlamentar, chiar întreba: „Bă, dar cum de stați voi în cultură, pe salariile astea, înseamnă că sunteți vicioși deja …!? Iar viciul se plătește!!“
Am considerat, dintotdeauna, că Biblioteca e cel mai autentic templu. De asta am tresărit când am citit între aforismele lui Nicolae Iorga: „Războaiele pe lumea asta, de când e ea lume, s-au dat în jurul și împotriva Bibliotecii“. Ce am făcut eu în Biblioteca din Piatra Neamț? I-am dat viață …! Mă uit din nou în traista cu trofee: umilință.
Am primit oferte să plec la București, de câteva ori, de fiecare dată „la sigur“, cu avantaje materiale. Dar cum să plec? Pe mâna cui să las „spațiul nemțean“? Am primit o treabă aici, am rămas.
Părintele Iustin Pârvu, cândva, într-o situație de răscruce: „Ăștia care vor să vă facă rău sunt și ei niște unelte…! Iartă-i, că nu ține mult…!“. Sau alt ierarh al zilelor noastre, tot nemțean, încurajator: „Nu fiți supărat, ține de soartă. În locurile cu mănăstiri multe, cu biserici multe, e și mare aglomerare de draci. Și fojgăiesc ăștia ca și cum toată lumea ar fi a lor. Dar nu va fi. Dumnezeu ține în mâna Lui dreapta măsură“. Dacă sunt victimă? Nu am o psihologie de victimă, fiindcă am – ca orice creștin – nădejdea. Acum sunt, poate, victima veleitarismului, a prostiei și a îngălării provinciale. Recunosc, am luptat de când mă știu împotriva mediocrității, a nonvalorii, a prostiei, a făcăturii, a imposturii. În Capitală prostia se „disipează“, e spațiu larg, sunt canale de risipire. În provincie băltește până devine puturoasă, agresivă.
Am primit mesaje nenumărate de la tineri, în aceste zile. Mulți dintre ei au descoperit decisiv Biblioteca în anii aceștia. Să fie animați în tot ce fac de credința că și viitorul și patria, dar și adevărul, le aparțin.
Adrian ALUI GHEORGHE, Piatra Neamț, 10 mai 2017