O Europă cu agendă populistă?

Apetența politică pentru populism a renăscut în Europa, chiar dacă în democrațiile consolidate ale continentului populiștii, fie aceștia de dreapta ori de stânga, nu se află la putere. Cu toate acestea, ceea ce sociologii și politologii prevedeau, în urmă cu mai puțin de 10 ani, că va avea loc s-a întâmplat: continentul european începe să fie dominat de o agendă populistă. Nu mai puțin, un anume succes al unei astfel de agende poate fi întrezărit în SUA, unde discursul urii promovat de Donald Trump dă suficiente roade pentru a-i crea, măcar electoral, lui Hillary Clinton. Singur, conjunctura internațională este de așa natură și încurajează valul populist ce se revarsă la nivelul comunității europene: avem asaltul migranților din nordul Africii și din Orientul Apropiat, prost gestionat, cel puțin până în prezent, de autoritățile Uniunii Europene; avem o Rusie în expansiune, care redevine interesată să creeze probleme Europei, după retragerea trupelor din Siria, iar această realitate devine vizibilă nu doar în Ucraina și Republica Moldova, ci și în țările vestice; avem o criză economică gata-gata să reizbucnească la nivel global, precum și o tensionare din ce în ce mai ridicată a relațiilor din planul relațiilor internaționale. Or, exact acesta este mediul germinativ al populismului, o ideologie care transcende ideologiile printr-un mixaj propagandistic și prin stimularea sentimentului de insecuritate din perspectivă socială, economică, politică ori cultural-civilizațională.

E adevărat, cum spuneam, faptul că, în regimurile democratice așezate ale Europei, populiștii nu se află, din fericire, la conducerea guvernelor. Cel puțin, nu încă. Cu toate acestea, ei repurtează succese care vor slăbi instituțional și strategic solidaritatea inspirată de principiile Uniunii Europene. Cel mai recent caz al succesului influenței populiste este identificabil în Olanda, acolo unde, urmare a unui referendum organizat la presiunile exercitate socio-politic deopotrivă de populiștii de extremă dreapta și de cei de extremă stânga, două treimi din cei care s-au prezentat la vot au decis împotriva tratatutului de asociere dintre UE și Ucraina. Un astfel de tratat ar putea scoate Ucraina din sfera de influență economică și politică a Rusiei. Iată, însă, că acest lucru, cel puțin pentru moment, nu mai devine posibil, iar aceasta se întâmplă cu doar câteva luni înainte de referendumul prin care populația Marii Britanii va fi invitată să hotărască dacă vrea să mai rămână în familia europeană sau, dimpotrivă, să se despartă de aceasta. În prezent, euroscepticismul începe să facă o bună casă împreună cu populismul, iar un instrument procedural care reprezintă o remanență a democrației directe la nivelul democrațiilor reprezentative și, deci indirecte, anume referendumul, ajunge să fie utilizat împotriva democrației însăși. Instrumentul referendar este, în mod cert, o procedură democratică. Folosită, însă prea des, și mai ales la presiunea unei străzi manipulate de mesaje populiste, acesta poate duce la instituționalizarea unor decizii eronate. O Europă dominată de agenda populistă înseamnă, pe termen scurt și mediu, slăbirea instituțională a Uniunii Europene, care și așa este destul de înclinată. Și înseamnă, nu mai puțin, o criză a democrației, ceea ce ar putea deschide, lin, drumul spre diverse formule autoritariste de guvernare, poate mai „soft“, dar cu siguranță nu mai puțin periculoase decât cele de la începutul veacului trecut.

Dan MISĂILĂ