Numeroasele și frumoasele zile ale Profesorului Mancaș

 

Într-o zi marcată de ultimul răsuflu al campaniei electorale, dar și de potop adevărat în România și Franța, s-a întâmplat și ceva invers: literatură, scris, cultură. Profesorul Mancaș a binevenit din Franța, dimpreună cu Doamna Domniei Sale, ca să ne aducă „Zilele“ sale: Partea a treia din ciclul „Zilele“, adică „Vânturile, valurile“. Adică a fost lansarea unei cărți cu aceste titlu/subtitlu, dar și a cărții a doua („Moara lui Tudoran“), precum și – surpriza serii – o carte a Doamnei Sale, editată pe ascuns de soțul autor.

În aula Liceului „Petru Rareș“, acum colegiu național, am întâlnit și îmbrățișat foști colegi și profesori, prenumărând așa: Ghiță Hibovschi, graficianul-artist al cărții, prof. Gheorghe Bunghez, prezentator și amfitrion, Clopoțel, maestrul foto al tuturor evenimentelor, prof. Grigorică (dirigintele meu), Lucian Strochi (de o mirabilă discreție, în public) și mulți alți iubitori de carte și de Rareș.

Pentru un gest minor, am primit o gingașă recompensă din partea Doamnei Prof. Luminița Vîrlan.

Sunt evenimente și gesturi care pot catifela glaspapirul vieții politice, și pot însenina o săptămână de tulburări cosmice.

Geo MOROȘANU