Numărul copiilor maltrataţi din judeţul Neamţ, în creştere

copii abuzatiÎn luna februarie au fost înregistrate 71 de cazuri de copii abuzaţi, faţă de 34 de cazuri înregistrate în ianuarie
În cele mai multe situaţii, este vorba despre copii neglijaţi

În cursul lunii februarie, 71 de cazuri de maltratare a copiilor au fost instrumentate de către Serviciul de Prevenire şi Intervenţie Rapidă în Cazuri de Abuz, Neglijare şi Exploatare a Copilului din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ. Dintre acestea, 41 de cazuri au fost înregistrate în mediul urban, iar 30 în mediul rural.

În luna ianuarie 2015 s-au instrumentat 34 de cazuri, 24 fiind înregistrate în mediul rural, iar 10 în mediul urban.

Din punct de vedere al formei de maltratare, cele mai multe cazuri instrumentate de specialiştii DGASPC Neamţ în luna februarie au fost de neglijare.

Potrivit specialiştilor, neglijarea este o formă non-fizică a violenţei şi reprezintă incapacitatea sau refuzul adultului de a asigura dezvoltarea copilului, sub toate aspectele vieţii sale.

„S-au înregistrat 29 de cazuri de neglijare, 12 cazuri de abuz emoţional, 11 cazuri de comportament delincvent, 7 cazuri de abuz fizic, 6 cazuri de abuz sexual, 4 cazuri de copii dispăruţi de la domiciliu şi 2 cazuri de abuz instituţional. Specialiştii au propus plasamentul de urgenţă pentru 4 copii cărora le erau neglijate în familie nevoile de dezvoltare şi 2 măsuri de protecţie specială (supraveghere specializată în cadrul familiei), pentru doi adolescenţi care au săvârşit fapte penale şi care nu au împlinit vârsta răspunderii penale”, ne-a spus Magda Vasilache, purtătorul de cuvânt al DGASPC Neamţ.

Evaluările complexe ale situaţiilor de maltratare au fost realizate prin deplasarea în teren a echipelor interdisciplinare (asistent social, psiholog şi jurist, dacă a fost cazul) şi prin colaborarea cu autorităţi locale, cadre didactice, medici, poliţişti, preoţi etc.

În cazurile instrumentate, specialiştii au oferit asistenţă, sprijin şi consiliere, atât în mediul cel mai apropiat al copilului, cât şi la sediul DGASPC.

Irina NASTASIU