Numărul bolnavilor de rujeolă, în creştere

Pe fondul epidemiei naţionale de rujeolă, şi în judeţul Neamţ au apărut noi cazuri de îmbolnăvire, până acum cele mai multe fiind confirmate în zona Roman, pe strada Fabricii. În afara celor 54 de cazuri raportate până la sfârşitul lunii septembrie, se pare că au apărut noi îmbolnăviri, luna aceasta fiind diagnosticaţi clinic alţi 8 copii. Potrivit medicului Mirela Grădinaru, purtător de cuvânt la Direcţia de Sănătate Publică Neamţ, serurile au fost trimise la Institutul Cantacuzino Bucuresti pentru confirmare. În continuare, pentru limitarea extinderii acestei afecţiuni, epidemiologii DSP Neamţ desfăşoară o serie de activităţi, de verificare a antecedentelor vaccinale ale contacţilor familiali şi de comunitate, cu recomandarea imunizării la copiii în cazul cărora nu a fost luată această măsură; izolarea cazurilor suspecte în spital şi, nu în ultimul rând, implicarea mediatorilor sanitari în acţiunile de informare şi mobilizareavând în vedere că majoritatea copiilor diagnosticaţi cu rujeolă din zona Roman sunt de etnie romă. Potrivit raportului emis de Institutul Naţional de Sănătate Publică, numarul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până la data de 20.10.2017 este 9670 (cu aproape 300 mai multe decât în septembrie), din care 35 de decese (9 in jud. Timis, 6 in jud. Arad, 7 in jud. Dolj, 3 in jud. Caras Severin, 1 in jud. Bihor, 1 in jud. Brasov, 1 in jud. Cluj, 1 in jud. Calarasi, 1 in jud. Neamț, 1 in jud. Satu Mare, 1 in jud. Vaslui, 1 in jud. Galati, 1 in jud. Mures si 1 in Bucuresti). S-au inregistrat cazuri de rujeola in 41 de judete. Rujeola (pojarul) este o boală infecțioasă care adesea duce la complicații. Virusul se răspândeşte cel mai adesea în perioada de incubaţie a bolii, atunci când pacientul nu ştie că este bolnav şi nu prezintă nici un simptom. Bolnavul este contagios cu 4 zile înainte ca erupţia cutanată tipică să apară şi încă 4 zile după aceea. Din 4 persoane care fac rujeolă 1 are nevoie de spitalizare. Pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă (pojar), boala este mortală. Autorităţile sanitare susţin că vaccinul împotriva rujeolei (pojarului) protejează copiii împotriva acestei boli. La sfârşitul lunii trecute, medicii de familie din judeţul Neamţ mai aveau la dispoziţie 2419 doze de ROR (vaccine împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului), iar la DSP Neamţ rămăseseră pe stoc 5487 doze. “Operaţiunea” de imunizare merge destul de anevoios din cauza refuzului exprimat de foarte mulţiu părinţi, pe fondul alertelor privind posibilele reacţii adverse, publicate pe tot felul de site-uri.

Geanina NICORESCU