Nu se mai pot cumpăra grâne cu borderoul

fisc 1Borderourile nu mai sunt valabile pentru achiziţiile de produse agricole încă din data de 3 mai. A intrat în vigoare legea 145/2014 care stabileşte unele măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, normativ care cuprinde interdiciţia utilizării borderoului de achiziţie de la producătorii individuali şi borderoul de achiziţie prevăzut în anexele nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.027/2006. „Începând cu data de 3 mai 2015, persoanele juridice care achiziţionează produse agricole, respectiv produse vegetale, produse zootehnice, precum şi produse apicole, de la persoane fizice care au atestat de producător agricol, nu vor mai elibera borderou de achiziţie întrucât producătorul agricol are obligaţia de a utiliza carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol”, a declarat Cristina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Finanţelor Publice Neamţ.

Practic, acum intră în vigoare o armonizare a legislaţiei, întrucât de curând se aplică alte reguli producătorilor agricoli. Conform normelor, persoana fizică ce obţine în propria fermă sau gospodărie produse agricole care depăşesc necesarul de consum propriu şi care doreşte să le comercializeze, respectiv să desfăşoare activitate economică în sectorul agricol, este obligată să solicite primarului comunei, oraşului, municipiului eliberarea atestatului de producător. Comercializarea recoltelor de către persoana fizică respectivă care are atestat de producător se face numai pe baza carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol. Mai mult, vânzarea produselor cumpărate de la terţe persoane în baza carnetului de comercializare este interzisă. Carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol se utilizează exclusiv pentru produse vegetale, produse zootehnice, precum şi pentru produse apicole, mai spune Fiscul.

Cristina Iordache