Noutăţile Codului Fiscal

delia calinContribuabilii nemţeni urmează să aplice şi să ţină cont de noile prevederi din Codul Fiscal care va intra în vigoare din ianuarie 2016. Cele mai importante reglementări sunt punctate în informaţiile oferite de Rodica Delia Călin, şefa Administraţiei Finanţelor Publice Neamţ.

*Impozitul pe profit

Se extinde sfera veniturilor pentru care se aplică scutirea de la plata impozitului pe profit, incluzându-se şi veniturile obţinute şi utilizate în anul curent sau în anii următori, pentru toate unităţile de învătământ preuniversitar şi instituţiile de învătământ superior, particulare, acreditate, precum şi cele autorizate.

*Impozitul pe dividende

Începând cu data de 01 ianuarie 2016, impozitul pe dividendul distribuit persoanelor fizice este de 5%.

Aceasta cotă redusă se aplică pentru toate dividendele distribuite acestor persoane fizice, începând cu 01 ianuarie 2016, indiferent în ce exerciţiu financiar s-a realizat profitul ce se distribuie.

In continuare, se menţine prevederea conform căreia, dacă persoana fizică ce încasează dividendul în anul 2016 realizează şi alte venituri supuse contribuţiei de asigurări sociale  sănătate (venituri din salarii, chirii, activităti independente), în perioada fiscală a distribuirii dividendului, nu se datorează contribuţie de asigurări sociale de sănătate în cotă de 5,5% pentru aceste dividende.

Inclusiv dividendele plătite unei alte persoane juridice sunt supuse aceleaşi cote de impozit pe dividend de 5% începând cu data 01 ianuarie 2016. Cota se aplică numai în situaţia în care nu se beneficiază de scutirea de impozit pe dividend.

Astfel, se păstrează şi în anul 2016 scutirea de impozit pe dividend pentru dividendele plătite de către o persoană juridică altei persoane juridice dacă persoana juridică ce încasează dividendul deţine mai mult de 10% din capitalul plătitorului de dividend pe o perioadă mai mare de 1 an, analizată la data platii dividendului.

*Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

Plafonul cifrei de afaceri pentru aplicarea impozitului pe venitul microîntreprinderii se majorează la 100.000 euro (de la 65.000 euro), iar impozitul se aplică diferenţiat, în funcţie de  numărul de salariaţi, astfel:

-Cota de  1 % pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariaţi, inclusiv;

-Cota de 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat;

-Cota de 3 % pentru microîntreprinderile care nu au salariaţi.

In conformitate cu prevederile art.51 alin 4 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal aşa cum a fost modificat prin OUG 50/2015 prin salariat se înţelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţia se consideră îndeplinită şi în cazul microîntreprinderilor care:

-au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parţial dacă fracţiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;

-au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remuneraţia acestora este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Cotele de impozitare se recalculează în fiecare trimestru în funcţie de numărul de salariați. In situaţia in care numărul salariaţilor  se modifică, în scopul menţinerii/modificării cotelor de impozitare,  noii salariaţi trebuie angajaţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată pe o perioada de cel puţin 12 luni.

O altă modificare vizează trecerea de la modalitatea de impozitare pe veniurile microîntreprinderilor  la cea a impozitului pe profit, în situatia realizării în timpul anului de venituri ce depăşesc 100.000 euro sau depăşirii ponderii de 20% a  veniturilor din consultanţă şi management în totalul veniturilor. Astfel, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor nu se mai recalculează de la începutul anului ci din trimestrul în care condiţia nu mai este îndeplinită.

*Taxa pe valoarea adăugată

Pentru livrarea apei potabile si a apei folosite la irigatii, se va utiliza o cota de TVA redusa la 9%.

*Contribuţii de asigurări sociale de sănătate

Persoanele fizice ce desfaşoară activităţi independente sau profesii libere plătesc, pe lângă impozitul pe venit şi contribuţia, individuală la asigurările sociale de sănătate  (indiferent de situaţia personală, respectiv asigurat/neasigurat sau salariat/nesalariat),  contribuţia individuală la asigurările sociale de pensii în cotă de 10,5%, dacă venitul lunar estimat pentru persoanele impuse în sistem real, depăşeşte 35% din câştigul salarial mediu brut, cu excepţia persoanelor care au calitatea de pensionari.

Intrucât această plată a contribuţiei de asigurări sociale nu asigură stagiul integral de cotizare, persoana fizică îşi poate completa stagiul achitând opţional şi contribuţia de datorată de angajator, în cotă de 15,8%.

Opţiunea persoanei fizice pentru plata contribuţiei integrale la asigurări sociale, în procent cumulat de 26,3% trebuie să se exercite până cel mai târziu la data de 31 ianuarie.

Cetăţenii români cu domiciliul în ţară, ce nu realizează venituri şi nici nu sunt co-asiguraţi sau scutiţi prin efectul legii de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, au obligaţia ca începând cu data de 01 ianuarie 2016 – să achite contribuţia de asigurări sociale de sănătate, în cotă de de 5,5% aplicată la salariul minim pe economie valabil la momentul plătii, detaliindu-se şi situaţiile în care aceste categorii de persoane nu au calitate de contribuabil la sistemul de sanatate romanesc şi nu au această obligaţie.

 Sunt adoptate şi modificări ale Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală care vor intra în vigoare în ianaurie 2016, de interes pentru copntribuabili:

*Colectarea creanţelor fiscale

Se introduce o nouă condiţie pentru menţinerea valabilităţii eşalonării la plată constând în plata, în termen de 30 de zile, a obligaţiilor fiscale ale debitorilor care fuzionează şi care nu beneficiază de eşalonare la plată, cu excepția situaţiei în care a fost solicitată eşalonarea pentru aceste sume.

Prevederile privind modificarea deciziei de eşalonare la plată în perioada de valabilitate a eşalonării se aplică şi pentru obligaţiile fiscale ale unui debitor care nu beneficiază de eşalonare. dar fuzionează cu un debitor care beneficiază de eşalonare la plată.

Prevederile privind amânarea la plată a penalităţilor de întârziere, în cazul eşalonărilor, se aplică și pentru penalitatea de nedeclarare aferentă obligaţiilor fiscale eşalonate.

Se stabilește procedura şi structura, din cadrul ANAF, abilitată în cazurile speciale de executare silită.

 *Soluţionarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale

Se introduc prevederi noi privind competenţa structurii specializate de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, în mod similar direcţiilor generale regionale a finanţelor publice.

Cristina Iordache