Noi servicii medicale decontate prin CAS, din acest an

cas1* Copiii vor beneficia gratuit de o consultație stomatologică o dată la 6 luni

 De la 1 aprilie 2016, anumite categorii de asigurați din județul Neamț vor beneficia de un pachet de servicii medicale mai generos decât în prezent. Gratuitățile au fost incluse în Hotărârea de Guvern privind noul Contract-cadru și pachetele de servicii medicale pentru anii 2016-2017, fiind aprobate de Executiv zilele trecute. Sunt multe gratuități, majoritatea pentru copiii cu vârsta de până în 18 ani. Acces la servicii medicale fără plată vor avea în continuare, însă, și persoanele asigurate, dar și cele care nu plătesc contribuții la bugetul de stat.

Noutatea din acest an este la nivelul asistenței stomatologice pentru copii. Până la vârsta majoratului, minorii vor beneficia gratuit de o consultație stomatologică o dată la 6 luni și nu o dată pe an, cum prevăd normativele în prezent. Fără plată va fi și  serviciul „obturația dintelui“ după tratamentul afecțiunilor pulpare sau al gangrenei. Pentru proteza de gambă s-a introdus tipul de proteză modulară cu manșon din silicon, iar la proteza parțială de mână a fost introdusă proteza de deget funcțională simplă pentru copii. Ajutor din partea statului vor primi și copiii cu vârsta cuprinsă între 3-18 ani care suferă de malformații congenitale.

Și în cazul adulților statul va deconta mai multe proceduri din acest an. Electromiograma, evaluarea cantitativă a răspunsului galvanic al pielii și tratamentul fracturii amielice fără deplasarea coloanei vertebrale nu vor mai fi suportate de pacienți, ci se vor face cu bani de la bugetul de stat. De asemenea, două investigații extrem de costisitoare vor fi, din acest an, gratuite. Este vorba despre RMN sani nativ și RMN sani nativ și cu substanță de contrast.

Și tot ca noutate, atât pentru internarea continuă, cât și pentru spitalizarea de zi, s-a stabilit că nu mai este necesară prezentarea biletului de trimitere în cazul pacienților care au scrisoare medicală la externare cu indicație de revenire pentru internare, precum și pentru pacienții cu hemofilie incluși în programul național de hemofilie.

Geanina NICORESCU