Noi servicii medicale cu decontare de la Casa de Sănătate Boli grave cu depistare şi supraveghere gratuită, adeverinţe fără plată pentru angajare, îngrijiri paliative acasă

CAS (7)În curând vor fi corectate unele nedreptăţi care trenează de ani de zile în sfera medicală şi frâng orice şansă la diagnostic şi tratament a persoanelor cu posibilităţi financiare reduse. Se vorbeşte într-una despre depistarea precoce a unor afecţiuni, dar nu există gratuitate pentru testări, iar statul ajunge să consume bani grei pe tratamente atunci când bolile se manifestă prea târziu pentru a mai putea exista şanse la un prognostic favorabil. De asemenea, pacienţii sunt plimbaţi de la medicul de familie la specialist şi înapoi pentru trimiteri şi monitorizări ale unor afecţiuni care ar putea foarte bine să fie ţinute sub control strict de doctorul de familie, şi nu în ultimul rând bolnavii care au nevoie de îngrijri medicale la domiciliu pot beneficia de o paletă extrem de redusă de servicii, care nu le poate reda mobilitatea dorită. Or, pe viitor, se introduce valoarea de contract pentru îngrijirile medicale şi paliative la domiciliu. Proiectul Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Contractuluicadru ce va reglementa condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019 a fost postat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Astfel, medicii de familie vor putea efectua o serie de servicii noi: spirometrie pentru monitorizarea astmului bronşic şi bolii cronice respiratorii obstructive (BPOC) la pacienții cu diagnostic confirmat (numai de către medicii care au obţinut competenţă confirmată prin ordin al ministrului sănătăţii); măsurare continuă a tensiunii arteriale pentru 24 de ore (efectuare și interpretare Holter TA) pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate. Testarea la hepatitele B şi C vor fi gratuite; acum costă 50 de lei Totodată, medicii de familie vor putea recomanda efectuarea analizelor de depistare a infecţiei cu viruşii hepatitelor cronice B şi C pentru toate categoriile de asiguraţi (în prezent pot fi recomandate numai pentru gravide şi contacţii cazurilor diagnosticate). Diagnosticul precoce al tumorilor mamare şi al leziunilor precanceroase ale colului uterin, supravegherea sarcinii cu risc şi a hipertensiunii arteriale esențiale sunt servicii medicale de spitalizare de zi ce vor putea fi efectuate în ambulatoriul de specialitate clinic, cu decontare din fondul aferent asistenţei medicale spitalicești. Documentele pentru obţinerea dispozitivelor medicale se vor putea transmite casei de asigurări de sănătate prin poştă sau se vor putea depune/ridica de rudele de gradul I şi II ale beneficiarului (nu doar de părinţii sau copiii acestuia, ca până acum). Fotoliile rulante vor fi înlocuite mai des, iar aparatele de oxigen vor putea fi prescrise pentru un an în loc de 3 luni Termenul de înlocuire a fotoliilor rulante acordate pe perioadă nedeterminată a fost redus de la cinci la trei ani, iar termenul maxim pentru care pot fi prescrise aparatele de administrare continuă de oxigen persoanelor cu grad de handicap accentuat sau grav a fost extins de la 3 la 12 luni şi pentru alte afecţiuni respiratorii cronice obstructive sau restrictive decât BPOC. Totodată, dispozitivele pentru protezare stomii au fost defalcate pe tipuri, în funcţie de caracteristicile şi nevoile pacienţilor. Prin noile norme metodologice se mai reglementează modul în care asiguraţii vor beneficia de servicii medicale pe perioada vacanţei medicului lor de familie. Eliberare gratuită a adeverinţei de încadrare în muncă Completarea şi eliberarea adeverinței pentru încadrarea în muncă a șomerilor beneficiari ai pachetului de bază va fi gratuită şi nu contra-cost, cum este în prezent. Şi finanţarea furnizorilor de servicii medicale se modifică astfel: pentru medicina primară, valoarea minimă garantată a punctului per capita creşte la 5,8 lei (4,8 lei în prezent), iar valoarea minimă garantată a punctului pe serviciu la 2,8 lei (2,2 lei în prezent); pentru medicina de specialitate clinică din ambulatoriu, valoarea minimă garantată a punctului pe serviciu creşte la 2,8 lei (2,2 lei în prezent);pentru unele spitale de copii tariful pe caz ponderat în acest an poate fi majorat cu până la 15% față de anul 2017, în conformitate cu strategia de finanţare a Ministerului Sănătăţii; pentru consultaţiile de urgenţă la domiciliu şi activităţile de transport sanitar neasistat sunt stabilite tarife unitare; se echilibrează ponderea criteriilor pentru stabilirea valorii contractelor cu furnizorii de servicii de medicină fizică și de reabilitare din ambulatoriu (50% pentru resurse umane, 50% pentru resurse tehnice).

Geanina NICORESCU