Noi reguli europene pentru conducerea pe drumurile publice

SOFERI - PROTEST - TAXA AUTOA fost adoptat şi publicat un normativ care aduce o serie de modificări la regulile  valabile din Codul Rutier. Noile reglementări clarifică inclusiv echivalarea între categorii, obligativitatea utilizării centurii de siguranţă în cazul minorilor, precum şi chestiunea recoltării probelor biologice.

Conform Ordonanţei de Guvern 21/2014, începând cu data de 28 septembrie, şoferii sunt obligaţi să-şi informeze pasagerii cu privire la obligţia lor legală de a utiliza centurile de siguranţă pe timpul circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, şoferii vor avea obligaţia să se asigure că minorii poartă centurile de siguranţă sau sunt transportaţi numai în dispozitive de fixare în scaune pentru copii, omologate. Noua ordonanţă interzice ca din 28 septembrie să mai fie transportaţi copii în vârstă de până la 3 ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia autovehiculelor de transport public de persoane, precum şi taxiurile. Şoferii care nu respectă aceste reguli riscă 3 puncte de penalizare. 

Noul normative mai prevede ca permisul de conducere să poată fi obţinut doar de persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în România ori care dovedesc că se află la studii aici pentru o perioadă de cel puţin 6 luni. În cazul furtului, pierderii sau deteriorării, permisele de conducere se eliberează fără susţinerea unui nou examen. De asemenea, echivalarea între categorii se face astfel încât permisul de categoria A îi este echivalent cel de categorie A1 şi A2, cele eliberate pentru categoria B sunt valabile şi pentru categoria B1, cele eliberate pentru categoria C sunt valabile şi pentru categoria C1, iar cele eliberate pentru categoria D sunt valabile şi pentru categoria D1.

O noutate este cea referitoare la recoltarea probelor biologice, care se va putea face şi în ambulanţe ori autospeciale cu această funcţie aparţinând Serviciului mobil de urgenţă. Potrivit ordonanţei, medicul, asistentul medical sau persoana cu pregatire medicală de specialitate din echipajul ambulanţei sau autospecialei, care intervine la evenimentele în legătură cu traficul rutier, poate recolta mostre biologice în măsura în care prin aceasta nu se afecteaza acordarea asistenţei medicale de urgenţă sau de prim ajutor. De asemenea, mostrele vor fi colectate şi dacă persoana implicată într-un accident de circulaţie refuză transportul de urgenţă la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport.

Toate acestea cu respectarea nornelor penale care spun că recoltarea probelor biologice se face doar “în cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziţia organelor de constatare şi cu consimţământul celui supus examinării, de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregatire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituţie medicală, în condiţiile stabilite de legile speciale.”

Cristina IORDACHE