1. 
Oricât am suci-o și orice pedeapsă ar lua, dacă va lua, pentru crimele revoluției și de după, Ion Iliescu va rămâne în istorie ca acel lider care a schimbat cursul istoriei României, așa cum Mihai Viteazu și Cuza au marcat mari uniri, sau cum regele Mihai a influențat, într-un fel sau altul, mersul unui război.
Ca om politic era/este un profesionist, iar ca relații umane era/este normal, ceea ce nu se poate spune despre următorii. L-am văzut în persoană, când eu, ca ziarist la „Ceahlăul“, am făcut câteva reportaje în București, în cele mai aprinse momente post-revoluționare. Atunci când opoziția cu partidele istorice era cea mai dură, el vorbea cu liderii respectivi degajat, normal, civilizat, găsind chiar formule glumețe, ceea ce nu s-a mai întâmplat în relațiile politice ale următorilor președinți.
Locul unu, răul cel mai mic, părerea mea.
2. Emil Constantinescu
Pe de o parte a fost naivul de serviciu, învins de servicii, după propria declarație; pe de altă parte, văzând episodul cu Rona, real/nereal, și cel cu Țigareta, se pare real, parcă nu era chiar străin de farmecele și meschinăriile vieții (politice).
Definitoriu pentru mine (pentru el) este episodul în care s-a dus pe un teren de fotbal, a călcat pe minge și a căzut în fund. Credeți ce credeți, eu cred că acest episod spune totul despre el.
Locul doi, pentru că cei ce urmează au concurat și mai urât.
3. Cel al cărui nume eu nici nu-l pronunț și nici nu-l scriu. Flota, flora, fratele, ginerele, fiicele, casele, blonda, numirile în justiție, dictarea evidentă a unor condamnări, promovarea în funcții mari a unor nulități evidente și slugi obediente și multe altele – toate acestea au distrus încrederea și normalitatea și au făcut praf legea și justiția în România. După o „demolare“ de 12 ani, „reparația“ va dura cel puțin tot atât, dacă nu mai mult, așa cum urmele comunismului nu par a se putea șterge decât într-o perioadă mult mai lungă decât previziunea brucaniană.
4. Ultimul. (Dă, Doamne, să luăm clasamentul de la zero, după el!) Din prima, a făcut tot ce nu trebuie să facă un președinte (am scris despre asta, în detaliu): a dat indicații Parlamentului să respingă un proiect de lege; după ce că fusese pus anterior președinte liberal complet nestatutar, a indicat clar cine să-l urmeze în funcție; a luptat în disperare pentru a avea partidul lui și guvernul lui, când el trebuia să fie președintele tuturor.
În acest complex comportamental, casele și meditațiile rămân doar o paranteză, deși foarte importantă și asta.
În sfârșit, culmea încălcării funcției supreme, a participat, chiar a instigat cu geacă roșie – regie vizibilă – la o manifestație publică neautorizată împotriva guvernului legal desemnat. Eu, dacă eram ministru de interne, după o simplă somație, aș fi pus tunurile cu apă pe ei, în special pe geaca roșie.
Pentru că, voi detalia în alt cadru, la funcția cea mai înaltă, pretenția respectării legii trebuie să fie cea mai riguroasă.
Dar de ce ultimul este chiar mai rău decât penultimul? Pentru că, dacă penultimul a avut/ are o inteligență diabolică, un discurs cursiv și bine structurat și un comportament uman aparent normal, ultimul nu poate spune nici două vorbe necitite de pe o fițuică și nu-și poate disimula nicicum răutatea, meschinăria și mercantilismul veros. Îndârjirea cu care s-a opus amnistiei și faptul că nu a grațiat pe nimeni îl arată a fi un om lipsit nu numai de sentimente, dar și de o inteligență minimă necesară măcar apărării propriului interes.
Întrebare-pronostic: în ce parte o va lua acest clasament?
Jud. Gh. MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com