Între anii 1936 – 1937, Nicolae Tonitza a pictat, alături de studenţii săi, pereţii Mănăstirii Durău
Se împlinesc, astăzi, 79 de ani de la moartea lui Nicolae Tonitza (n. 13 aprilie 1886, Bârlad – d. 26 februarie 1940, București), supranumit „pictorul tristeților luxuriant colorate”. Nicolae Tonitza s-a născut la 13 aprilie 1886, la Bârlad, și a frecventat școala primară de băieți nr. 2 și Gimnaziul real „Manolache K. Epureanu“ din localitate. În 1902 se înscrie la Școala națională de Belle-Arte din Iași, iar în 1903 merge în Italia, într-o excursie a studenților de la Arheologie din București, condusă de profesorul Grigore Tocilescu. Vacanța următoare rămâne în țară, unde, împreună cu alți colegi, zugrăvește biserica din satul Grozești. În 1908 pleacă în Germania, la München, unde este admis la Königlich Bayerischen Akademie der Bildenden Künste (Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase, actualmente Academia de Arte Frumoase München) în clasa profesorului Hugo von Habermann. Părăsește Germania, fără să-și fi terminat studiile, și călătorește în vara anului 1909 în Italia și în toamnă în Franța, unde rămâne pentru doi ani la Paris. Aici frecventează atelierul lui Pierre Laprade și face studii după pictori celebri. Pictează peisaje, portrete și compoziții, pe care le expune în atelierul său din Montparnasse. În 1911 se reîntoarce în țară și termină cursurile Școlii naționale de Belle-Arte, obținând prin concurs certificatul de pictor bisericesc. Va zugrăvi bisericile din Scorțeni, Siliște, Poeni, Văleni și altele. Se căsătorește în 1913 cu Ecaterina Climescu și va avea doi copii, Catrina și Petru. În 1916 expune la București 94 de picturi și desene, împreună cu Ștefan Dimitrescu. Este mobilizat și trimis pe front, dar cade prizonier în luptele de la Turtucaia, de unde va fi trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria. După, război, în perioada 1921-1924 locuiește la Vălenii de Munte. Devine redactor la revista Artele Frumoase și expune la Bienala din Veneția. În 1925, se retrage din asociația „Arta Română” și – împreună cu Francisc Șirato, Oscar Han și Ștefan Dimitrescu – întemeiază „Grupul celor patru”. În anii următori, Tonitza este considerat cel mai important pictor român în viață, expunând și în străinătate: Barcelona (1929), Amsterdam (1930), Bruxelles (1935). În 1933 ocupă catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iași, rămasă vacantă în urma decesului lui Ștefan Dimitrescu, iar în 1937 devine rector al Academiei. În anii 1933 și 1934 pictează împreună cu Francisc Șirato în Dobrogea, realizând o serie de tablouri și desene cu peisaje din Balcic. În 1939 se îmbolnăvește grav, stingându- se din viață la 26 februarie 1940. În semn de omagiu, lucrările sale sunt expuse la Salonul Oficial și la expoziția din cadrul Lunii Bucureștilor.
Pictor la Mănăstirea Durău
De numele celebrului artist se leagă și județul Neamț, respectiv Mănăstirea Durău, ai cărei pereți interiori au fost pictați, în perioada 1936 – 1937, de Nicolae Tonitza și de studenții săi de la Academia de Arte Frumoase din Iași (printre care se număra și Corneliu Baba), lucrările desfășurându-se pe cheltuiala doctorului Paul Gotcu și a altor credincioși creștini. În arhivele nemțene se păstrează corespondența dintre Nicolae Tonitza și dr. Paul Gotcu, din vremea când maestrul a pictat la Durău, din această corespondență reieșind faptul că Tonitza s-a oferit să facă pictura bisericii fără bani, cerând doar cheltuielile de transport. De asemenea, mai aflăm că maestrul a transformat Durăul într-un adevărat șantier, dar și într-o catedră, împărtășindu-le studenților din bogata sa experiență. „Tonitza nu era numai un pictor, ci și un om de știință, lucru dovedit – documentele de arhivă o atestă – de faptul că el punea studenții amintiți să răzuiască pereții până la tencuială, pentru a vedea că nu era o pictură mai veche”, spune prof. Gheorghe Radu, fost director la Arhivele Naționale, filiala Neamț, în lucrarea sa dedicată istoriei județului Neamț. După finalizarea picturii, în anul 1937, aceasta a fost sfințită la data de 14 septembrie, așa cum ne informează și inscripția aflată deasupra intrării în pronaos: „Cu voia Tatălui, cu binecuvântarea Fiului și ajutorul Sfântului Duh, în vremea păstoriei IPS Nicodim, mitropolitul Moldovei, prin strădania doctorului Paul Gotcu și sprijinul câtorva dreptcredincioși creștini, împodobitu-s’a acest sfânt lăcaș, în milostivă clacă, de studenții și diplomații Academiei de Arte-Frumoase din Iași, sub călăuza dascălului lor, zogravul N. Tonitza. Sfințirea lucrului de zugrăvire și înoire s’a făcut cu strălucită sărbătoare la 14 septembr. 1937”.
Irina NASTASIU