Niciun doritor pentru postul de director medical la Bisericani

Concursul pentru ocuparea funcției vacante de director medical în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani a fost anulat. Nimeni nu și-a manifestat interesul pentru ocuparea postului, astfel încât concursul programat pentru data de 31 mai 2016 nu va mai avea loc.

„Este o răspundere enormă, iar salariul nu este motivant. Avem spital acreditat, dar iată că sunt destule alte aspecte care interesează un om atunci când intră într-o așa «horă». Eu mi-am făcut datoria, am tot organizat concurs, dar degeaba. Am avut și alte posturi scoase la concurs, și s-au ocupat. Au ieșit la pensie două asistente, dar am reușit să ocupăm locurile prin examen. Au fost câte 3 pe loc“, a precizat managerul spitalului, ing. Emilia Ciobanu.

Șefa Spitalului Bisericani nu mai știe cum să procedeze pentru atragerea unui doctor care să dorească să intre în echipa de conducere. Postul parcă ar fi ciumat. De mai bine de un an de zile, nu s-a ocupat nici măcar sub formă de interimat.

Geanina NICORESCU