Doctor MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Vârsta adolescenței aduce la copiii tăcuți și marginalizați alte mijloace de afirmare, de regulă superficiale, care îl ajută foarte mult: alcoolul, droguri sau deviere psihopatică. Băutura, în lume, și mai ales în România este calea cea mai ușoară prin care se pot obține unele stări, lucruri. În egală măsură, și țigara. Într-o zi, într-un bar din cartier, se adună copiii respinși, care nu își găsesc drumul în societate și care, la o parte din ei, comunicarea este minimală. Acolo, după 2-3 pahare, încep să se simtă mai bine, mai deschiș si surprinzător, mai comunicativi și mai luminați. Cum explicăm acest fenomen, că alcoolul deschide sufletele copiilor, adolescenților și adulților? În plan fizic, este vorba despre dezinhibiția scoarței cerebrale sub influența factorilor externi agresivi, cum este alcoolul. Explicația mai populară spune că în fiecare om, de la vârsta de 3 ani și jumătate, din momentul în care memoria a început să se dezvolte, fiecare din noi creăm mecanisme de apărare în fața riscurilor fizice, naturale dar și sociale. Sunt o grămadă de mecanisme de apărare ( o să vorbim separat despre ele în următoarele articole) care îl ajută pe om să supraviețuiască. Exemplu: o doamnă a plătit mai mult decât trebuia, pentru un taxi; doamna folosește mecanismul de apărare care se numește proiecție care spune că eu nu sunt de vină cu nimic, alții sunt. În acest caz ea se protejează. Această doamnă, când iese din taxi îl acuză pe soțul ei că el este de vină că ea a plătit mai mult. Mecanismele de apărare, de multe ori, duc la rigiditate. Persoanele acestea nu permit o colaborare și o comunicare strânsă între oameni. Asta, numai pentru a-și apăra poziția și statutul. În acest caz, folosirea alcoolului creează în creier o ceață puternică care nu dă voie la aceste mecanisme să fie folositoare. Din acest moment, omul care a învățat pe parcursul a mulți ani să treacă din gură și să nu vorbească, dinr-o data, cu ajutorul alcoolului, drogurilor și altele, devine mai deschis ( apropos: există un risc major la persoane care, din natura lor sunt mai spontane și mai vorbărețe, ca folosirea alcoolui sau drogurilor să le închidă în ele și să devină mai morocănoase și mai agresive. Cu alte cuvinte, cum ne comportăm în realitate, în mod natural, așa suntem; folosirea alcoolului ne modifică). Nu putem, ca psihologi sau ca oameni să modificăm un element principal într-un om, cum ar fi vorbirea. Un om care este din natura lui mai tăcut, trebuie să modifice alte elemente, cum ar fi de spune ce-l doare, de a comunica verbal și non – verbal cu alte persoane, de a exprima părerile lui, atitudinea lui, plăcerile lui, față de lucrurile petrecute, ca a doua persoană să-l cunoască, să-i știe nevoile, și el însuși să poată prin această comunicare spontană să știe să-și exprime toate nevoile lui. Altfel, riscul este ca în el să se adune o grămadă de informații neprelucrate, negative, cu o energie negativă și ea. La un moment dat poate să recurgă la o ieșire necontrolată, deviatoare. Sunt persoane care vorbesc foarte mult și nu spun aproape nimic. Prin vorbe multe ei ascund, de fapt, timiditatea, frica de pronunța lucrurile grele și atunci vorbirea multă e ca și cum n-ar fi vorbit deloc. Cu alte cuvinte, calitatea cuvintelor scoase pe gură de un om, care reprezintă esențialul gândirii sale, și nu cantitatea lor, este esențială pentru un om. Ca lucrurile să fie mai pe înțeles, o să aduc exemplu un fapt care s-a petrecut înainte cu mulți ani. Florin, nume fictiv, a fost student la facultate în București. De felul lui, era o persoană mai tăcută, mai puțin vorbăreață. Comunicarea cu alte persoane era strict pe minimul sufficient. El a acumulat pe parcursul a trei ani de studenție, foarte multe lucruri care l-au apăsat și care nu au fost scoase prin nici o cheie de comunicare (sportul este o cale bună de a explora, de a scoate energia negativă, dar nu e destul). În sărbătorile de iarnă, s-a întors acasă și aici nu s-a găsit cu nimeni din prietenii lui, s-a simțit foarte marginalizat, închis, izolat. Într-o zi, înainte de apropierea sărbătorilor de iarnă, a fost și respins de gașca lui din trecut când s-au dus la colindat. Acumulările de oboseală fizică și psihică, la care s-au adăugat energia negativă închisă în el, respingerea foștilor lui prieteni, l-au dus la o concluzie foarte tristă: aceea că locul său nu este în această lume, astfel, s-a hotărât să se sinucidă. Din fericire, părinții lui au observant că ceva nu este în regulă și l-a adus la mine și, de acolo, a început comunicarea și vorbirea între noi. Încet-încet s-a simțit mai sigur să dezvolte lucruri care erau în sufletul lui ani de zile, până la vorbirea lui în mod normal. După atât de mulți ani, cu mii de oameni tratați de mine, nu mă miră și nu mă surprinde când o persoană îmi spune că este greu pentru ea să discute, să vorbească, că preferă să tacă pentru că așa fost învățată. Încetîncet, încrederea lui către mine, că nu îi vreau răul, că deschiderea lui către mine nu trebuie să se facă în viteză, ci cu puterile lui, că lucrurile se dezvoltă și, încet-încet și personalitatea lui se modifică, dar și puterea lui de a fi mai intim, cu mine și cu alții, mai deschis și mai spotan, fără să folosească alcoolul sau drogul, m-au bucurat enorm. Când văd acă la cești oameni după o perioadă, cum s-au îmbunătățit lucrurile, sunt satisfăcut că am putut, în sfârșit, comunica. Dragi cititori și părințo, dacă prin prisma dumneavoastră copilul este prea tăcut, nu comunică cu nimeni, se izolează și nu exprimă nevoile lui, trebuie să vă gândiți urgent că are nevoie de tratament psihologic, altfel