Nemţenii vor pădure, nu bani!

În total, nemţenii au de primit  peste 75.570 hectare de terenuri cu vegetaţie forestieră. Titulari de drept sunt peste 22.600 persoane. Până în momentul de faţă au fost eliberate doar 18.471 titluri de proprietate pentru pădure,  procentul de emitere fiind de 82 la sută. Asta după mai bine de 22 de ani de la aparţia primei legi funciare, „famoasa” Lege 18 privind retrocedarea terenurilor agricole şi forestiere către foştii proprietari.

La capitolul cereri validate pentru despăgubiri, absolut nici una pentru terenurile forestiere! E clar că nemţenii vor pădure, nu bani! Pentru că, la terenurile agricole tot s-au adunat 175 de solicitări pentru suprafaţa de 1.057 ha. Ne referim cele două legi funciare, nu şi la cele pentru care Guvernul Ponta şi-a asumat răspunderea, săptămâna trecută.

Că nemţenii vor pădure că orice preţ, o dovedeşte şi numărul  mare de dosare privind retrocedările pentru terenurile forestiere încă nesoluţionate, multe de ele fiind pe rolul instanţelor de judecată. Mai exact, 4513 cereri sunt în stand by. Adică în curs de validare. Asta pentru că multe dosarele sunt în justiţie ori au documentaţiile incomplete. Aceste solicitări  însumează peste 8130 hectare de pădure.